Un incendiu s-a produs miercuri noaptea, la un salon al Secţiei de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, şase pacienţi fiind evacuaţi de cadrele medicale care au stins focul, a informat ISU Harghita.
„La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul era lichidat de către personalul medical, care a procedat şi la evacuarea, în siguranţă, a 6 pacienţi din salonul afectat de incendiu. Pagubele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat într-o saltea şi o parte dintr-o noptieră”, a transmis sursa citată. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spaţii închise, a mai informat ISU Harghita, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV