O linie RATB denumită Traseul muzeelor din Capitală a fost inaugurată vineri, în prezența ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, și a primarului general Gabriela Firea.
Autobuzul 362 pornește din Piața Presei și merge până în Parcul Carol, cuprinzând, tur – retur, 30 de muzee bucureștene. Prețul unui bilet este cel al unei călătorii normale – 1,3 lei. Copiii de până la șase ani au gratuitate, a precizatt Firea.
Primarul general a spus că suma 30.000 de euro pe lună acoperă cheltuielile cu combustibilul și asigurările, reprezentând „o sumă mică, comparativ cu efectele pe care le va avea această linie culturală”. „Deja de zilele trecute (…) am primit foarte multe solicitări de la școli, de la licee și chiar de la facultăți și de la simpli cetățeni”, a menționat ea.
Autobuzul 362 circulă de la ora 10,00 la ora 22,00, iar în interiorul vehiculului călătorii pot găsi o broșură cu harta acestui traseu al muzeelor, cu detalii în română și engleză legate de obiective. Pentru acest traseu sunt disponibile trei autobuze, iar intervalul de succedare este de 45 de minute, potrivit broșurii. Lungimea traseului cultural este de 29,3 kilometri.
Călătorii pot vizita orice muzeu bucureștean, de la Muzeul de Artă Populară „Doctor Minovici” la Muzeul Național al Satului, Muzeul Sportului, Muzeul Național de Artă Contemporană, Palatul Parlamentului, Biblioteca Națională a României la Muzeul „Theodor Aman” și Muzeul Zambaccian. În difuzoarele din vehicul sunt prezentate informații, în română și engleză, despre muzeul din stația următoare.
Lucian Romașcanu a apreciat ideea ca „foarte bună”, iar punerea în practică – „impecabilă”. „Îmi doresc foarte tare ca această linie să sprijine la creșterea interesului turiștilor și al bucureștenilor pentru această bogăție culturală”, a afirmat el. Gabriela Firea și Lucian Romașcanu au călătorit cu autobuzul de la Stația „Piața Presei” până la Casa „Filipescu Cesianu”, unde au făcut o scurtă vizită la Muzeul Vârstelor.
Cetățeanul TV