Primarul general Gabriela Firea nu mai vrea sex shop-uri pe Magheru, motiv pentru care Primăria Capitalei şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” vor încheia un parteneriat, pe baza căruia să organizeze un concurs internaţional pentru regenerarea şi modernizarea bulevardului.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat joi de consilierii generali, cu 34 de voturi „pentru” şi 16 voturi „împotrivă”.
„Este un proiect extrem de important cu care vă veţi mândri acesta referitor la regenerarea Bulevardul Magheru. Organizăm un concurs de soluţii urbanistice şi arhitecturale în valoare de 1 milion de euro. Nu s-a mai organizat un astfel de concurs de 18 ani. Concursul va începe în jurul datei de 1 Decembrie şi ne propunem să-l finalizăm în aprilie”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, înainte de şedinţa CGMB.
Consilierul general USR Roxana Wring a atras atenţia că proiectul de hotărâre nu conţine detalii despre concurs şi a spus că ideal ar fi ca înainte ca zona să regenerată, ea să fie consolidată şi ar trebui scoase inclusiv panourile de publicitate montate ilegal. Edilul a recunoscut că Bulevardul Magheru nu este în stare bună, însă a spus că proiectul este unul corect.
„Sunt de acord că aşa cum este acum Magheru nu este o situaţie bună şi suntem cu toţii îngrijoraţi. Este un concurs acesta. Ne-am gândit că dacă venim doar cu un proiect, aţi fi spus că specialiştii ar trebui să facă un plan de revitalizare urbană vast şi complex. Am procedat corect”, a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea.
Ea şi-a exprimat şi o nemulţumire privind magazinele de pe Bulevardul Magheru. „Eu nu sunt de acord cu acele sexo-shopuri, sex shop-uri pe Magheru. Sex-shop, sex-shop, sex-shop. Pe Bulevardul Magheru”, a spus Firea.
Potrivit proiectului de hotărâre, concursul internaţional are obiectivul de a „ilustra viziunea asupra unui Bucureşti modern şi competitiv în anul 2020, un oraş a cărui zonă centrală trăieşte vibrant şi dinamic, într-un spirit modern, care pune în valoare patrimoniul. Astfel, se urmăreşte dezvoltarea urbană a zonei Bulevardului Magheru, aria Piaţa Unirii – Bulevardul Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană.
Cetățeanul TV