Conducerea Primăriei Târgu-Jiu a cerut o notă explicativă şefului Direcţiei Publice de Patrimoniu, după ce a apărut o poză în care o femeie de serviciu îi face pedichiura la birou.
Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri că i-a cerut o notă explicativă lui Marian Rotaru, şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu, după apariţia unei fotografii în care pare că o subordonată îi face pedichiura la birou.
”Cer o notă explicativă, pentru ca eu, din imagini şi din declaraţii, să ştiu exact când s-a produs, cum s-a produs. Până la urmă e vorba de imaginea instituţiei, imaginea unui funcţionar din cadrul Primăriei şi o să cer o notă explicativă, indiferent de perioada în care s-a produs. Dânsul trebuie să ne dea toate detaliile, pentru că, din toate imaginile, clar se vede doar o singură persoană, mă refer la domnul director Rotaru. Dânsul, în nota explicativă, trebuie să ne dea detalii legate de tot ceea ce s-a produs acolo. Aşa se procedează. Este director în funcţie. Era exact atunci când a fost angajat, pentru că, din ce spune dânsul, evenimentul s-a produs la câteva zile, la maxim o lună după ce a fost angajat de către administraţia PSD în funcţia de director”, a declarat pentru Mediafax Marcel Romanescu.
De cealaltă parte, directorul Marian Rotaru a prezentat o altă variantă. El spune că a avut o luxaţie la un picior, în urmă cu peste doi ani. ”Mi-a pus o faşă şi aveam un lighean cu gheaţă, că nu puteam să merg. Aste e toată chestia. Nu îmi face mie nimeni nici părul, nici unghiile, că nu am ajuns să fiu în halul acesta. Şi cine să îmi facă? Femeia de serviciu? Mi-a pus o faşă cu gheaţă, nu e nici cea mai mică problemă. Am avut o luxaţie la piciorul drept şi mi-a pus o faşă la el, în rest nu e nicio problemă. Mi-am pus un lighean cu apă, cu gheaţă, că nu puteam să mai merg în picior. În august-septembrie, acum doi ani”, a spus Marian Rotaru.
Acesta a afirmat că a fost la fotbal cu o zi înainte, şi-a luxat piciorul şi poate să aducă martori care să demonstreze acest lucru. În plus, Rotaru a afirmat că pe birou are o sticluţă cu ulei, nu cu ojă.
Înainte de a fi director în cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Marian Rotaru a fost primarul comunei Leleşti, din judeţul Gorj.
Cetățeanul TV