Președintele PNL Sector 6, Cornel Pieptea, fost viceprimar general, susține că prin noile prevederi ale Codului Fiscal locuitorii Capitalei vor fi cei mai afectați și le cere primarilor PSD să apere interesele bucureștenilor.
„Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a ignorat complet interesele bucureștenilor și a acceptat pachetul de măsuri fiscale care va determina o scădere cu peste 30% a bugetului local al Bucureștiului. Locuitorii Capitalei vor fi cel mai puternic afectați de noile prevederi ale Codului Fiscal. Cele șapte administrații locale ale Capitalei vor pierde anual începând cu 2018 peste 440.000.000 euro, o sumă mai mare decât valoarea necesară pentru toate investițiile locale din fiecare an. Infrastructura rutieră, transportul public, infrastructura din educație și sănătate, sistemul de termoficare se vor deteriora grav în lipsa finanțării, iar bucureștenii, tratați ca cetățeni de mâna a doua, vor fi cei care vor suferi. Solicit primarilor celor 6 sectoare și primarului general Gabriela Firea să precizeze exact cum vor fi afectate dezvoltarea orașului și programul investițiilor planificate până în anul 2020. Solicit celor 7 primari PSD din Capitală să apere interesele bucureștenilor și nu pe cele de partid!”, susține Cornel Pieptea.
El arată că guvernarea PSD a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, un pachet de măsuri fiscale vehement contestat de toate grupurile sociale afectate. „Sindicate, patronate, experți economici și financiari, reprezentanți ai administrației locale și ai mass-media, societatea civilă — cu toții au protestat față de așa-zisa ‘revoluție fiscală’. Conform guvernanților, beneficiarul acestor măsuri este bugetul de stat. Însă nimeni nu suflă o vorbă despre administrațiile locale și scăderile dramatice de buget cu care ele se vor confrunta”, spune Cornel Pieptea.
Cetățeanul TV