Răzvan Băncescu, fostul coordonator al Administrației pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), spune că în București nu s-a aplicat legea și a murit un om.
„Responsabil, în București, este primarul general și instituția din subordine, ASPA, pentru gestionarea câinilor care umblă liberi”, consideră Răzvan Băncescu.
Citește și O haită de maidanezi a venit la cimitirul unde este depusă fata ucisă de câini
El arată că singura soluție pentru a evita, pe viitor, tragedii precum cea petrecută sâmbătă în zona Lacului Morii constă în schimbarea urgentă a strategiei de gestionare a câinilor fără stăpân.
Astfel, trebuie capturați toți câinii de pe străzi, în primul rând haitele și câinii agresivi.
Câinii trebuie duși în adăposturi, sterilizați și propuși spre adopție, mai spune fostul șef al ASPA.
În momentul în care se va atinge capacitatea maximă a adăposturilor, va trebui luată o decizie cu privire la creșterea capacității de adăpostire sau la eutanasiere, pentru a face loc noilor capturi, a mai declarat Băncescu pentru București FM.
„Risc iminent”
„(…) Schimbarea strategiei și aplicarea legii. Asta înseamnă capturarea tuturor câinilor, cu prioritizarea haitelor și a câinilor agresivi, care prezintă risc iminent. Transportul la adăpost, propunerea pentru adopție, sterilizare, după caz, și adăpostire. Până la punctul în care capacitatea de adăpostire necesită o majorare sau necesită o eutanasiere, pentru a face loc noilor capturi”, a declarat Răzvan Băncescu.
Fostul șef al ASPA spune că responsabilitatea pentru tragedia survenită sâmbătă revine conducerii ASPA care, cu girul primarului general al Capitalei Nicușor Dan, nu ar fi aplicat legea în ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân.
„Legea nu a fost aplicată. Legea a fost interpretată părtinitor de cei care conduc, în momentul de față ASPA, cu girul citymanagerului și al primarului general.
Lucrurile astea se întâmplă nu după o lună de la schimbarea strategiei. Se întâmplă la aproape doi ani de când s-a schimbat strategia.
A fost un semnal de alarmă anul trecut, când victima a fost mușcată și a culminat cu ce s-a întâmplat sâmbăta trecută.
Deci, nu s-a aplicat legea și a murit un om. Responsabil, în București, este primarul general și instituția din subordine, ASPA, pentru gestionarea câinilor care umblă liberi”, consideră Răzvan Băncescu.
Și edilul Sectorului 6 a acuzat scăderea capacității operaționale a ASPA, de la 90 la doar 13 prinzători. Actuala conducere a instituției ar fi inhibat activitatea de capturare a câinilor fără stăpân, consumând bugete anuale mai mari decât cele din perioada anterioară pentru hrană pentru câini, târguri de animale și campanii de conștientizare, a spus Ciprian Ciucu.
Primarul Sectorului 6 a cerut demisia citymanagerului Municipiului București, Diana Pungă, care ar fi numit și ar susține actuala conducere a ASPA.
Cetățeanul TV