Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată şi că, de săptămâna viitoare vor fi făcute primele plăţi către Poşta Română, astfel încât de la 1 septembrie noile valori ale pensiilor să fie deja plătite.
Începând cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie crește de la 1.100, la 1.265 de lei.
„Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată, deja tot ce înseamnă fluturaş de pensii este tipărit şi deja săptămâna viitoare vom face către Poşta Română primele plăţi, pentru ca începând din data de 1 septembrie noile valori şi noile cuantumuri ale pensiilor să fie deja plătite. Am tipărit (fluturaşii n.r.) şi pentru indemnizaţia minimă. Noi suntem pregătiţi cu orice variantă. Aţi văzut când am anticipat că vom avea atac la Curtea Constituţională la Legea pensiilor şi eram în pericol să nu majorăm pensiile de la 1 septembrie, am prevăzut în OUG 114 aceste măsuri, aceste noi valori, pentru a putea să le prindem şi în Legea bugetului”, a a declarat ministrul Muncii la Antena 3.
Cetățeanul TV