vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăEpidemiologul Octavian Jurma avertizează: "Situaţia este de trei ori mai gravă comparativ...

Epidemiologul Octavian Jurma avertizează: „Situaţia este de trei ori mai gravă comparativ cu septembrie 2020. Noua tulpină va fi dominantă în România în martie-aprilie!”

-

Cercetătorul şi epidemiologul Octavian Jurma a declarat, luni, că, pe baza evoluţiei din Anglia, noua tulpină de COVID va deveni dominantă în România în următoarele aproximativ patru luni de la apariția acesteia.

Epidemiologul a declararat la un post central de televiziune că: „Situaţia noastră, comparativ cu situaţia din septembrie, când am deschis şcolile şi restaurantele, este de trei ori mai gravă. Făcând abstracţie de tulpina nouă. Dacă adăugăm tulpina nouă, lucrurile devin incomparabil mai complicate. Deşi o rată de infecţiozitate cu 50 – 60 la sută mai mare pare că nu reprezintă cine ştie ce, asta înseamnă că va depăşi cu mult mai multă uşurinţă măsurile noastre de oprire a circulaţiei virusului. Care acum sunt în general reprezentate de aceste restricţii.”

„Pericolul este mult mai mare pentru că această tulpină dislocă vechea tulpină”

Potrivit lui Octavian Jurma, ar fi necesar ca restricțiile să fie mărite cu 50 – 60 la sută pentru a menţine rata actuală de infectare. El spune că din acest motiv se iau anumite măsuri, deoarece guvernele din Occident au înțeles că au greşit profund în valul 2.

„În general, în UE s-au luat măsuri de limitare. Nu de eradicare şi de stopare a infecţie. Pentru că ni s-au părut că acestea din urmă sunt prea dure. Dar vedem că dacă amânăm să le luăm, preţul este mult mai mare. Pericolul este mult mai mare pentru că această tulpină dislocă vechea tulpină.

Vedeţi şi în Germania ce se întâmplă. Nu ştim cum este în România. Dar toate supoziţiile pe care le-am făcut s-au adeverit. Noua tulpină circulă din decembrie, că este în Bucureşti, că s-a răspândit în ţară.”

„Această pandemie va creşte aşa cum a crescut primul val „

Octavian Jurma este sigur că dacă s-ar face mai multe analize, s-ar descoperi că noua tulpină circulă peste tot.
„Dacă exagerăm un pic, putem vedea aceste două tulpini ca două pandemii diferite. Această pandemie va creşte aşa cum a crescut primul val (…)

Noi suntem cu două-trei săptămâni în urmă. Iar când vom vedea cazurile (noii tulpini) va fi prea târziu. Vom fi în situaţia celui care vede că i-a luat foc toată casa şi are doar o găleată cu apă. Făcând comparaţia cu Anglia, ne putem aştepta ca şi la noi, în martie-aprile, noua tulpină să fie dominantă. Asta ce înseamnă?

Chiar dacă tulpina nu este mai virulentă, prin simplul fapt că suntem cu 1000 de oameni la ATI, la 90% din capacitate ,nu mai avem unde merge în sus. Orice surplus de bolnavi care are nevoie de internare la ATI se va traduce printr-un surplus de mortalitate.

Asta înseamnă că nu trebuie, neapărat, virusul să fie mai agresiv şi să omoare mai mulţi oameni. Pentru că îi omoară pandemia, indirect, pentru că nu mai avem loc în spitale. Nu întâmplător aceste mutaţii apar în ţări care au neglijat controlul pandemiei – Anglia, Brazilia, unde este un preşedinte negaţionist.”, a declarat Octavian Jurma, potrivit antena3.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

VIDEO Circulaţia închisă pe Autostrada A1, din cauza vântului puternic

0
Circulaţia rutieră a fost închisă, vineri dimineaţă, pe Autostrada A1, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic. Traficul a fost deviat către DN1, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Potrivit Poliției Române, traficul a...