Liderii PSD pregătesc Congresul partidului, care va avea loc, sâmbătă, 24 august. În acest sens, a fost convocată o ședință a Consiliului Politic Național, care va avea loc vineri, de la ora 12.00, la Vila Lac.
Această ședință CPN va aduce cu sine și o mare surpriză. Fosta mare sportivă Elisabeta Lipă va face parte din conducerea PSD și va fi vicepreședinte responsabil pentru sport.
În structura de conducere a PSD vor apărea 4 noi domenii, iar responsabilii vor fi:
- Florin Jianu – Afaceri, IMM
- Elisabeta Lipă – Sport
- Mihnea Costoiu – Educatie
- Victoria Stoiciu – Sănătate.
Vor fi 4 vicepreşedinţi în plus
Față de vechea structură, la Congres vor fi validați 4 vicepreședinți în plus pe zona de specialități. În total vor fi 8 vicepreședinți pe domenii, 8 în zona regiunilor, 2 prim-vicepreședinți, președintele, secretarul general și președintele Consiliului Național.
Mihai Tudose devine președinte al Consiliului Național
Vasile Dîncu este președintele Consiliului Național al PSD, dar va pierde această funcție și trece pe funcția de vicepreședinte pentru afaceri europene.
Noul președinte al Consiliului Național al PSD va fi europarlamentarul Mihai Tudose.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, își va prelungi mandatul și în viitoarea structură de conducere.
Marcel Ciolacu, validat candidat la alegerile prezidentiale
În cadrul ședinței CPN, liderii PSD vor lua act formal de faptul că președintele partidului, Marcel Ciolacu dorește să candideze la alegerile prezidențiale, iar la Congres va fi validată candidatura acestuia.
„Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid.
La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Românii au nevoie de siguranţa că muncind pot avea un trai mai bun. Ţara are nevoie de un preşedinte căruia îi pasă de toţi românii. Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine”, arată preşedintele PSD în mesajul postat pe Facebook.
Cetățeanul TV