Edilul Sucevei, Ion Lungu, susţine că primarii ar trebui aleşi în două tururi de scrutin, fiindcă trebuie să fie reprezentativi pentru comunitate.
„Mi se pare corect să fie două tururi de scrutin pentru reprezentativitate corectă”, a declarat Lungu pentru Mediafax, amintind că prima dată când a fost desemnat primar, în 2004, a fost ales în cel de-al doilea tur de scrutin, la următoarele alegeri a fost ales din primul tur cu 70% din voturi, iar în 2012 a obţinut cel mai mare număr de voturi.
„Eu consider şi la primar, şi la preşedinte de CJ, dar acum nu mai e cazul, pentru că va fi ales indirect, să se facă alegeri în două tururi de scrutin”, a explicat Ion Lungu.
Cetățeanul TV