Din istoria sentimentală a locuitorilor sectorului 5 fac parte și realizări ale industriei românești, pornite din platforme industriale care produceau mult și bine, chiar la concurență cu cele occidentale.
Platforme industriale spre care, cândva, plecau șuvoaie întregi de oameni care își câștigau existența din uzinele sectorului 5. Pentru cei mai în vârstă aceste istorii sunt pline de nostalgie, de tristețe și, poate, de furie, iar pentru cei tineri sunt, de cele mai multe ori, necunoscute. Iată de ce, cu sprijinul Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” al sectorului 5, pornim plimbarea într-un Autobuz TV al amintirilor!
Uzina AUTOBUZUL București
Între anii 1950 și 1990, Uzinele Tudor Vladimirescu, apoi AUTOBUZUL, a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transport persoane și vehicule ușoare de marfă. În anul 1957 începe fabricarea troleibuzelor TV (Tudor Vladimirescu) iar în anii 70 își diversifică destul de mult gama de produse, multe dintre acestea, în special utilitarele TV12, TV14C, TV15C, TV14, TV35, TV41, fiind exportate atât în țări din Blocul Socialist – Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, Ungaria, Polonia, cât și în America de Sud și unele chiar în Vest.
Primele greutăți
În anii 70 este preluată o licență Raba-MAN pentru fabricarea de autobuze și autocare, iar la sfârșitul anilor 70 și continuând în anii 80 produce vehicule articulate – autobuze și troleibuze, diverse autocare, microbuze, midibuze, dar și foarte multe prototipuri care însă nu au intrat vreodată în producție de serie, fabricându-se cel mult în număr foarte redus. “Strângerea șurubului” din anii 80 precum și penuria de materiale și piese și-au pus într-un mod negativ amprenta asupra produselor Autobuzul, calitatea mai bună a produselor fiind a celor pentru export. S-au efectuat în continuare exporturi, de acum și în URSS – Ucraina și în Bulgaria, ale troleibuzelor DAC 117 și 217 și în Columbia. Republica Democrată Germană și Cehoslovacia achiziționează ultimele utilitare românești în anii 1988-1989.
Ikarus-Ungaria nu se lasă și lovește năprasnic
În anii 80, Autobuzul a avut un litigiu cu fabrica IKARUS BUS Ungaria, pentru faptul că AUTOBUZUL a copiat integral mecanismul și ansamblul articulației autobuzului IKARUS 280, lucru ulterior dovedit. Conflictul a fost aplanat în anii 80, însă procesul a fost redeschis de către IKARUS în anii 90 și a și fost câștigat de către IKARUS BUS, lucru care se zice că a dus la încetarea în anul 1996 a vehiculelor seria 117 si 217 și care proces a adus și alte prejudicii uzinelor, de ordin moral dar, probabil, și financiar.
Concurență, indolență și decădere
În anii 80, Autobuzul era singurul furnizor de autobuze, troleibuze si vehicule usoare de marfă din România iar cum importurile erau interzise sau restricționate, vehiculele românești erau predominante în România în domeniul transportului ușor de marfă și de persoane. Acest lucru însă avea să se schimbe în anul 1990 odată cu căderea regimului și liberalizarea pieței și prin urmare tot mai multe vehicule din import au început să patrundă pe piața românească, atât second hand cât și noi.
Anii 90 au fost pentru uzina AUTOBUZUL, rebotazată din 1990 – ROCAR – anii decăderii, întrucât mulți angajați au plecat sau s-au pensionat, lipsa de investiție în retehnologizare, fabricarea de produse cu tehnologii vechi și capacitate redusă la prețuri mari, lipsa de exporturi și de comenzi, ducând la pierderi enorme.
De la greve la insolvență și faliment
În anul 2002, muncitorii au ieșit în stradă, producția fiind oprită, deoarece aceștia nu-și primiseră salariile de luni bune. Producția a fost reluată scurt timp în vara anului 2002, apoi la sfârșitul anului 2002 sunt livrate ultimele vehicule iar ROCAR intră în insolvență.
Școală și fotbal
Uzina de autobuze a avut de asemenea și o echipă de fotbal numita AFC Rocar București, precum și un stadion, Stadionul UNEFS Rocar, care azi aparține ANEFS. De asemenea ROCAR a deținut și un grup școlar, care s-a numit, asemeni fabricii, AUTOBUZUL, ulterior ROCAR, iar în prezent “Grigore Cerchez”.
Aceasta a fost povestea AUTOBUZULUI româneasc din sectorul 5, “plimbarea” prin amintirile sectorului 5, poveste frumoasă și tristă, plină de mândrie dar și de umilință…
Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5
Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.
Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;
Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;
Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.
Cetățeanul TV
