Unul dintre cele cinci ostroave pe care le formase Dâmbovița în trecerea ei întortocheată prin București era între Mitropolie și Curtea Domnească, iar drumul care unea cele două brațe ale râului în acea zonă s-a numit, la începuturile așezării, Podul Calicilor.
Drumul era bătut de negustorii care mergeau la Târgul de Sus și asigura legătura dintre Mahalaua Calicilor și Curtea Domnească.
Citește și Pilele comuniștilor de pe Calea Ferentari. La pas prin istoria Sectorului 5
Calea de trecere peste cele două brațe ale Dâmboviței, între care s-a format Ostrovul Dâmboviței, s-a numit inițial Podul Calicilor, din care se va dezvolta, în timp, ceea ce se va numi Calea Rahovei.
Podul Caliței
Pe la 1800, Podul Calicilor este cunoscut ca Podul Caliței. Papassoglu spune că noul nume venea de la o cucoană foarte bogată, Calița, care a făcut un podeț peste Dâmbovița, ca să ușureze trecerea oamenilor între cele două maluri
Într-o altă variantă, Calița se trăgea din „kalika”, porecla nevestei lui Alexandru Ipsilanti Vodă, Doamna Ecaterina. Ea îi ajuta pe calici de câte ori avea prilejul, motiv pentru care aceștia o numeau «doamna cea bună – Calița».
Vicontele Louis Antoine de Grammont
Pe Planul cadastral al Bucureștiului, realizat de maiorul rus de origine germană Borroczyn, în 1847, se observă că terenul ce cuprindea Dealul Filaret, actualul cartier Rahova și Podul Calicilor se înfățișa că o zonă cu dealuri, vii și mlaștini, al cărui proprietar era vicontele Louis Antoine de Grammont, descendent al unei vechi familii nobiliare franceze din Haute Saone, ajuns ofițer în armata rusă.
Vicontele de Grammont a ajuns la București ca aghiotant al generalului Kiseleff, proconsul rus care a guvernat principatele române între 1829 și 1834.
Alexandru Dimitrie Ghica, primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, îi oferă lui Gramont funcția de aghiotant domnesc, încadrându-l în armata română cu grad de colonel. A rămas aghiotant domnesc și sub Gheorghe Bibescu și a Barbu Știrbei, care-l naturalizează că mare logofăt.
Imensa suprafață de teren, cumpărată cu zestrea soției, îl transformă pe vicontele de Gramont, așa cum spuneam, în proprietarul unei întinse și pitorești moșii, care cuprindea vii și crânguri, câmpuri, eleștee și cursuri de apă, ca Dâmbovicioara..
După moartea sa, din 1851, moșia, ce se întindea de la Parcul Carol până dincolo de Bulevardul Sebastian din zilele noastre, a fost parcelată și vândută de către urmași, bucată cu bucată.
„Ce distanţă e de la Paris la Bucureşti?”
În vara lui 1852, Ulysse de Marsillac ajunge pentru prima dată în Ţara Românească. El avea să scrie după aceea: „Când, de pe dealul Filaretului, am văzut Bucureştiul înecat într-un ocean de verdeaţă, l-am întrebat pe tovarăşul meu: – «Ce distanţă e de la Paris la Bucureşti?» – «Trei secole, domnule!»“.
După deschiderea gării Filaret, mahalaua a devenit centrul comercial și industrial al Bucureștiului. În onoarea vicontelui, zonei i s-a dat numele Gramont, nume pe care și l-a păstrat până în ziua de azi.
La cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, Gustav Adolf Suter devine proprietarul Dealului Filaret şi amenajează urbanistic şi edilitar zona, transformând-o într-un cartier de lux.
Foto: Vederea Bucurestiului – sec XIX (Bielitz) – Col. Muzeului Municipal Bucuresti 1811
Cetățeanul TV
