Impact puternic între mașinile conduse de două șoferițe, sâmbătă noaptea, pe Drumul Național 7, în localitatea Costeștii din Deal, comuna Produlești.
În urma coliziunii, una dintre femei a fost rănită, fiind transportată la spital. Soferița de 24 de ani, care a provocat accidentul, nu deținea permis de conducere. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și vătămare corporală din culpă. „În urma deplasării la fața locului, s-a stabilit că o tânără, de 24 de ani, din comuna Costeștii din Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, pe raza localității Costeștii din Deal, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie, de 52 de ani, din comuna Sălcioara. În urma coliziunii, șoferița de 52 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a comunicat IPJ Dâmbovița.
Cetățeanul TV