Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că numărul orelor de recuperare a materiei va fi în medie de 5 pe săptămână.
Potrivit acestuia, numărul va varia în funcție de evaluările făcute de profesori. Ei vor stabili de la caz la caz cât s-a pierdut din programa școlară.
Elevii ar urma să revină în bănci pe 8 februarie. Dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie. Acest lucru în funcție de evoluția epidemiologică.
„Avem nevoie de cooperarea fiecărui cadru didactic pentru a susține acele acte remediale pentru a recupra ce s-a pierdut în școala online. E nevoie de solidaritate între elevi, profesori și părinți mai mult ca oricând”, a declarat Cîmpeanu.
Acesta a precizat din nou că scenariul hibrid nu va mai fi luat în calcul la începerea semestrului al doilea.
„Copiii care au contraindicații medicale sau certificate medicale vor putea continua școala online. Dintre cele 3 scenarii a dispărut învățământul hibrid. Pentru că experiența ne-a arătat o calitate foarte slabă a actului educațioanl când cadrul didactic trebuie să predea și fizic și virtual”.
” Limita dintre dreptul la sănătate și dreptul la educație e foarte subțire”
Numărul orelor remediale va fi de 5 pe săptămână, în medie, susține ministrul Educației.
„Sunt situații în care elevii au pierdut mai mult. Sau în care elevii au asimilat mai mult. Iar numărul de ore va fi mai mic”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Responsabilitatea funcționării în siguranță a școlilor va fi la ministerul Educației și la autoritățile locale. „Faptul că această decizie de redeschidere a școlilor a fost anunțată ieri, cu mult înainte de 8 februarie, are în vedere această perioadă de pregătire. Acest lucru înainte ca elevii să ajungă din nou în bănci. Limita dintre dreptul la sănătate și dreptul la educație e foarte subțire.
Aș vrea să cred că din perspectiva diminuării riscului a fost o măsură bună învățământul online. Dar educațional elevii au de recuperat. Am afirmat public că îmi doresc deschiderea școlilor. A fost motivată această dorință de necesitatea unor acte remediale. Pierderile suferite pe timpul predării online sunt inevitabile. Ele au fost accentuate de circumstanțe conjuncturale. Cum ar fi accesul dificil la internet, la examene, formarea cadrelor didactice sau disponibilitatea lor. Aceste pierderi nu pot fi reparate tot în online. Am decalat cu 8 săptămâni termenul la care situația școlară pe primul semestru poate fi încheiată pentru a putea derula actele remediale”, a explicat ministrul, potrivit digi24.ro.
Felul în care vor fi organizate orele remediale va fi decis la nivelul fiecărei școli. Respectiv de fiecare profesor în parte, după o evaluare.
„Orele de recuperare vor fi organizate de Ministerul Educației, inspectorate școlare. Dar ajung la profesori, pentru că pierderile au fost neuniforme și diferă la școală la școală, de la elev la elev. Pot identifica aceste pierderi doar profesorii, în urma unor evaluări se poate vedea cât a pierdut elevul”, a mai spus Cîmpeanu.
Recompense pentru recuperarea orelor
„Ministerul Educației trebuie să organizeze acest proces. Dar și să identifice sursele de finanțare pentru aceste acte remediale. Pentru a motiva cadrele didactice ne gândim la un cuantum atractiv. Cuantumul pe care-l avem în vedere, propus de mine, nevalidat la nivelul ministerului, e de 100 lei pe oră la fiecare oră remedială. Acest tarif e maximul corespunzător unui profesor cu peste 25 ani vechime în învățământul preuniversitar. Cadrele mai tinere cu o experiență mai redusă în sistem mă aștept să fie motivate de această posibilitate de recompensare a eforturilor. Care nu vor fi mici”, a conchis Sorin Cîmpeanu.
Cetățeanul TV