Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să trimită o sesizare preşedintelui Klaus Iohannis prin care îi cere să retrimită pentru dezbateri în Parlament Legea salarizării bugetarilor.
CSM a ajuns la această decizie după ce a analizat veniturile judecătorilor de la judecătoriile din ţară şi a observat că în noua lege salariile ar fi mult mai mici în comparaţie cu veniturile judecătorilor de la tribunale.
Totodată, membrii CSM au invocat faptul că diferenţele dintre salariile procurorilor şi cele ale judecătorilor, în condiţiile noii legi, sunt semnificative. Procurorul general Augustin Lazăr a adresat, joi, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintei ICCJ şi Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR în legătură cu Legea salarizării, considerând că diferenţele de salarizare între procurori şi judecători sunt neconstituţionale, având în vedere că, în conformitate cu deciziile Curţii, „procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri, că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu Legea salarizării. Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, luni, în legătură cu propunerile privind salarizarea procurorilor, că „statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării” şi că nu poate fi făcută o discriminare între diverse categorii de magistraţi, declarându-se convins că „această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale”.
De asemenea, Asociaţia Procurorilor din România a sesizat preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea Legii salarizării, întrucât prin adoptarea acestei legi se creează o diferenţă de statut financiar între procurori şi judecători. Procurorii susţin că prin adoptarea legii în forma actuală ”se încalcă principiile stabile de normele constituţionale ceea ce poate genera o afectare importantă a sistemului judiciar în ansamblul său”.
Cetățeanul TV