vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCSM ia în discuţie două acţiuni disciplinare împotriva Laurei Codruţa Kovesi

CSM ia în discuţie două acţiuni disciplinare împotriva Laurei Codruţa Kovesi

-

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va lua în discuţie, miercuri, două acţiuni disciplinare împotriva Laurei Codruţa Kovesi, rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară.

Discutarea celor două rapoarte a fost amânată de mai multe ori, ultima dată pe 27 martie, potrivit Agerpres.

Una dintre acţiunile disciplinare se referă la „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

”În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arăta Inspecţia Judiciară.

De asemenea, Kovesi ar fi folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, mai susține IJ.

Al doilea raport al Inspecţiei Judiciare arată că Laura Codruţa Kovesi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.

În februarie 2018, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă în care era redată transcrierea unor convorbiri purtate de persoane din anturajul fostului deputat Vlad Cosma la sediul DNA Ploieşti. Potrivit DNA, persoanele respective au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...