Din cei cinci milioane de lei alocați de Guvern la nivelul întregii țări pentru consolidarea clădirilor cu bulină roșie, ar putea fi „reabilitat complet”, în acest an, doar un imobil, susţine viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea.
În opinia sa, programul de acțiuni pentru 2015 privind consolidarea clădirilor cu bulină roșie, aprobat de Guvern în ultima ședință, „confirmă nepăsarea lui Victor Ponta față de soarta cetățenilor care locuiesc în imobilele încadrate în clasa I de risc seismic”.
Cornel Pieptea precizează că, potrivit planurilor guvernamentale, în 2015 ar urma să înceapă lucrările la 25 de imobile construite înainte de anul 1977 cu destinația apartamente de locuit, iar pentru alte 48 va începe procedura de expertizare tehnică. „Doar la nivelul municipiului București există peste 186 de clădiri care trebuie și îndeplinesc condițiile legale pentru accesarea programul de consolidări. Dacă adăugăm și faptul că reabilitarea unui astfel de imobil costă, în medie, circa 5-6 milioane lei, ajungem la concluzia că din banii alocați de Guvern poate fi reabilitat complet în acest an maxim un imobil la nivelul întregii țări. La un calcul sumar, suma de 5 milioane împărțită la cele 25 de imobile va ajunge probabil pentru montarea schelelor și organizarea de șantier”, afirmă viceprimarul liberal al Capitalei.
Cornel Pieptea este de părere că nici situația de la nivelul Bucureștiului nu este mai bună din perspectiva proiectului de buget avansat de Sorin Oprescu pentru reabilitarea imobilelor încadrate în clasa I de risc seismic. „Prin cele 10,6 milioane lei propuse se dorește continuarea lucrărilor pentru trei imobile, demararea propriu-zisă a lucrărilor de consolidare pentru patru imobile, iar pentru alte 17 vor fi elaborate proiectele tehnice necesare. Având în vedere sumele menționate, înțelegem de ce atât guvernul Ponta, cât și domnul Sorin Oprescu sunt mulțumiți de actualul cadru legislativ și fug de responsabilitate sub pretextul refuzului proprietarilor de a permite realizarea lucrărilor de consolidare”, arată Cornel Pieptea.
Cetățeanul TV