Mandatul aleşilor locali încetează de drept, înainte de termen, doar în cazul condamnării prin hotărâre judecătorescă rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, au decis deputaţii din Comisia juridică.
Comisia juridică şi Comisia de Administraţie au votat marţi în sedinţă comună, proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali cu 18 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”, care modifică articolele privind cazurile în care aleşii locali îşi pot pierde mandatul înainte de termen.
Legislaţia în vigoare prevede că aleşii locali îşi pierd mandatul în cazul unei condamnări, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsa privativă de libertate, fără a face distincţia între sancţiunile cu executare şi cele cu suspendare.
Deputaţii au modificat astfel articolele 9 şi articolul 15. Astfel, la articolul 15, alineatul 2, după litera e) se modifică stipulând că mandatul primarului se poate încheia înainte de termen în urma unei condamnări prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă privativă de libertate. De asemenea, la articolul 15, alineatul 2, după litera e, deputaţii au introdus o nouă prevedere: „prin urmare, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului şi în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la articolele 289-290 din Codul Penal”.
PNL a anunţat că nu va susţine proiectul de lege în forma propusă de Comisia juridică.
Cetățeanul TV