joi, decembrie 5, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăCombinatul siderurgic Liberty Galați va deveni prima unitate „green steel” din Europa...

Combinatul siderurgic Liberty Galați va deveni prima unitate „green steel” din Europa VIDEO

-

Sanjeev Gupta, patronul grupului Liberty, a anunțat, miercuri, că la Galați va fi creată prima unitate „green steel” din Europa continentală. Combinatul siderurgic va fi dotat cu tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Anunțul a fost făcut în prezența premierului României, Ludovic Orban.

„Sanjeev Gupta, președintele executiv al Alianței G.F.G. care include LIBERTY Steel Group, l-a întâmpinat astăzi pe Ludovic Orban, premierul României, la LIBERTY Galaţi, în cadrul unei ceremonii de semnare a unor acorduri cu Guvernul, compania națională de gaz Romgaz, EximBank România și de asemenea cu instituții de învățământ și cercetare, care să contribuie la realizarea viziunii sale GREENSTEEL.”, se arată într-un comunicat de presă al combinatului siderurgic Galați.

Sanjeev Gupta și Virgil Daniel Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, au semnat, miercuri, un memorandum de înțelegere, susținut de premierul Ludovic Orban, care include planul G.F.G. de a implementa tehnologii moderne de fabricare a oțelului, în scopul reducerii semnificative a emisiilor directe de CO2, sporirii utilizării resurselor energetice cu emisii reduse de carbon și creării unei mai mari flexibilități și competitivități a operațiunilor.  

„Este o imensă onoare să îi urez bun venit Primului Ministru și altor membri înalți ai Guvernului român astăzi aici, în sprijinul viziunii noastre ecologice, GREENSTEEL, pentru Galați. Cu sprijinul lor și pe baza acordurilor pe care le-am semnat astăzi cu Romgaz, vom putea livra energia competitivă pe termen lung, necesară susținerii acestui proiect fascinant. Universitatea din Galați va colabora cu noi pentru a crea o Academie GREENSTEEL menită să  dezvolte o nouă generație de lucrători cu înaltă calificare, pregătiți pentru a gestiona tehnologii de ultimă oră. Institutul Național de Cercetare va ajuta la dezvoltarea cunoștințelor de care avem nevoie pentru realizarea unor proiecte complexe pe bază de hidrogen. EximBank România va coopera cu noi pentru a asigura finanțarea competitivă pe termen lung a proiectului nostru. Este foarte încurajator să vedem un sprijin local atât de puternic, unit cu noi, pentru a face din Galați pilotul GREENSTEEL în Europa. Nu am nicio îndoială că acest proiect va avea un mare succes și va pune Galațiul pe hartă, nu doar în Europa, ci la nivel global, ca o unitate de fabricare a oțelui cu conținut scăzut de carbon, durabil, pentru o nouă epocă, construită pentru generațiile următoare” , a declarat Sanjeev Gupta, Președintele Executiv al Alianței G.F.G. 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că investiția de la Liberty Galați se ridică la 1,2 miliarde de euro.

„Am venit pentru a pune bazele celei mai mari investiţii din siderurgie din România şi cred că din Europa, de 1,2 miliarde de euro în următorii cinci ani. Vorbim de o investiţie mare, vorbim de o investiţie care ar trebui să transforme Combinatul Siderurgic de la Galaţi până în 2030 neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2. Va începe o investiţie care va utiliza gazul, ulterior se va folosi hidrogenul. Practic, vom fi pionierii siderurgiei verzi din Europa şi sunt convins că în urma acestei investiţii competitivitatea siderurgiei din Galaţi va deveni de neurmat de către alţii sau de urmat dacă se poate”, a declarat ministrul Economiei.

„Echipa care deţine şi conduce combinatul de la Galaţi face nişte paşi extrem de îndrăzneţi, asumându-şi obiectivul de a transforma combinatul de la Galaţi în ce se numeşte combinat verde, adică combinat neutral din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon”, a adăugat premierul Orban.

Planurile de investiții GREENSTEEL ale Alianței GFG includ:

  • O instalație pentru obținerea Fierului Redus Direct (DRI) cu o capacitate de 2,5 milioane de tone. Acest echipament DRI, care va folosi inițial gaz metan, va trece ulterior la utilizarea hidrogenului, pe măsură ce tehnologia de producție cu hidrogen devine mai rentabilă.
  • Două Cuptoare cu Arc Electric, din care unul va fi dedicat pentru turnarea bramelor pentru renumitul laminor de tablă groasă de la Galați, iar celălalt pentru a turna direct producția de rulouri laminate la cald, o tehnologie de ultimă generație și foarte competitivă. Cuptoarele cu Arc Electric vor reduce emisiile de CO2 pe tona de oțel produs cu până la 80%, aceste emisii scăzând până la niveluri aproape de zero odată ce instalația DRI va fi alimentată cu hidrogen. Aceasta va face din Galați primul combinat siderurgic cu flux primar al G.F.G. din Europa, aflat pe calea de a deveni neutru de carbon până în 2030.
  • Extinderea capacității de producție către 4 milioane de tone de oțel lichid pe an.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Tot mai mulţi copii ajung la spital după o provocare pe TikTok

0
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării "Superman Challenge" de pe TikTok.Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. CITEŞTE ŞI:...