Podul Giurgiu – Ruse, principala rută a românilor spre Bulgaria și Grecia în perioada concediilor, se închide complet începând cu data de 9 iulie, timp de două luni, anunță directorul general al CNAIR Cristian Pistol.
Decizia închiderii complete a fost luată de partea bulgară. „Podul de la Giurgiu – Ruse este administrat dual, pe jumătatea românească de către CNAIR, pe jumătatea bulgară de către compania lor de drumuri, potrivit economedia.ro.
Bulgarii consideră necesar ca să înceapă restricțiile, închiderea practic totală a zonei administrate de ei, începând cu 9 iulie. Acest lucru creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se realizează între România și Bulgaria. Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat. Podul va fi închis complet. Partea bulgară a anunțat că va fi închis undeva la două luni de zile, dar vom vedea în mod efectiv cât vor dura aceste lucrări și când se va redeschide. Informațiile pe care le am în momentul de față este că va fi închis complet timp de două luni”, a declarat Cristian Pistol. Lucrările mari de reparaţie la pod vechi de 70 de ani dintre Ruse și Giurgiu sunt programate să înceapă la jumătatea lunii iulie. Potrivit contractului semnat, reconstrucția părții de drum a tronsonului bulgar al podului va dura aproximativ 2 ani și va fi realizată de un consorțiu condus de firma Glavbolgarstroy.
Cetățeanul TV