CFR Călători anunță că persoanele care au abonamente valabile la trenuri Regio vor putea circula şi cu trenurile Interregio, pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de kilometri, iar oferta este valabilă din 15 decembrie.
„CFR Călători lansează un nou program pilot pentru deservirea şi sporirea atractivităţii traficului de navetă între zonele suburbane şi marile oraşe din toată ţara. Astfel, va fi permisă călătoria posesorilor de abonamente valabile la trenuri Regio şi cu trenurile Interregio, pentru abonamentele emise pe distanţe de până la 30 de km”, se arată într-un comunicat al companiei.
Oferta este valabilă începând cu data de 15 decembrie 2019 şi nu include trenurile în trafic internaţional.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Cetățeanul TV