Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, către Autoritatea Electorală Permanentă o nouă listă suplimentară cu două secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale, numărul total al acestora ajungând la 835.
„În urma dialogului constant dintre MAE și autoritățile din Republica Federală Germania, numărul total al secțiilor de votare ce vor fi organizate în această țară este de 80. Astfel, până în prezent, MAE a transmis către AEP un număr total de 835 secții de votare care vor fi organizate în străinătate în contextul alegerilor prezidențiale”, precizează MAE.
Conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, MAE are atribuții administrativ-organizatorice în pregătirea și desfășurarea procesului de votare în străinătate. Astfel, MAE transmite eșalonat propuneri pentru înființarea secțiilor de votare în străinătate, iar AEP adoptă sau actualizează după caz lista secțiilor de votare din străinătate în termen de 3 zile de la fiecare comunicare.
Termenul limită prevăzut de lege până la care MAE poate transmite către Autoritatea Electorală Permanentă propuneri de secții de votare în străinătate este 19 octombrie 2019.
Cetățeanul TV