O cruce primită de Nicolae Ceauşescu de la primul preşedinte al Ciprului, o mască ce a aparţinut Papei Paul al VI-lea şi fotografii pe care a desenat Brâncuşi vor fi licitate joi, de la ora 19:00, la casa Artmark.
În august 1975, Nicolae Ceauşescu a participat la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa de la Helsinki. Cu această ocazie, a primit în dar de la Patriarhul Makarios al III-lea, primul preşedinte al Ciprului, o cruce din onix şi os.
În premieră, crucea va fi scoasă la vânzare, însoţită de certificat R.A.P.P.S, în licitaţia de joi, 15 iulie, la preţul de pornire de doar 300 de euro. Alături de aceasta, vor fi puse în vânzare nu una, ci două băşti ale fostului lider al României, dar şi un impresionant covor de lână, lucrat manual, cu funcţie omagială, purtând portretul soţilor Ceauşescu, ce provine de la Palatul Primăverii.
Fotografii de colecție
În aceeaşi licitaţie sunt scoase la vânzare trei fotografii realizate în prima jumătate a secolului trecut de Aziz Eloui Bey şi Lee Miller, ce i-au fotografiat, între alţii, pe Chaplin, Dalí şi Man Ray. Fotografiile poartă, în mod neaşteptat, desenele făcute şi semnate de Constantin Brâncuşi, cca. 1937-1938. Cele trei fotografii pot fi licitate, fiecare pornind de la preţul de 1.000 euro.
Un alt lot important al licitaţiei, ce fascinează prin provenienţă şi istorie, este masca tradiţională triburilor Baule, ce a aparţinut Papei Paul al VI-lea, cu preţul de pornire de 1.500 euro, aşadar o sumă potrivit de redusă pentru o autentică piesă de istorie.
Cetățeanul TV