Un bărbat care ar fi trimis prin curier 37 de kilograme de canabis, din Spania în România, a fost retinut de DIICOT. El ar fi fost prins în flagrant în timp ce ridica pachetele din Timișoara.
Procurorii DIICOT cer arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, potrivit g4media.ro.
„La data de 08.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. În cauză s-a reținut că, inculpatul s-a deplasat în Spania de unde a achiziționat cantitatea de aproximativ 37 de kilograme de canabis, pe care a ambalat-o și expediat-o prin intermediul unei firme de curierat către România. La data de 08.03.2023, acesta a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Timișoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc.În cursul zilei de astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.”, a precizat DIICOT.
Cetățeanul TV