Doi bărbaţi care încercau să vândă droguri în parcarea unui centru comercial din municipiul Oradea au fost arestaţi preventiv. În acest dosar au fost organizate un flagrant şi trei percheziţii.
Potrivit datelor comunicate de DIICOT şi IGPR, cei doi inculpaţi, în vârstă de 22, respectiv 26 de ani, au fost prinşi în flagrant, marţi, în parcarea unui centru comercial din Oradea. Ei încercau să vândă 113 pastile de ecstasy contra sumei de 800 de euro.
În urma cercetărilor, s-a constatat că, în perioada februarie – martie 2021, în numeroase rânduri, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au procurat, au avut în scopul vânzării şi au vândut comprimate de ecstasy către diferiți consumatori de pe rază judeţului Bihor.
Trei percheziţii domiciliare în dosar
În dosar au fost făcute trei percheziţii domiciliare, dintre care două în Oradea şi una în Hidişelu de Sus, judeţul Bihor. În urma descinderilor au fost ridicate 1.135 de comprimate inscripţionate cu un logo.
Potrivit expertizei efectuate, aceste comprimate conţin un amestec de amfetamină, MDMA şi cocaină, droguri de mare risc.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc. Tribunalul Bihor a decis, miercuri, arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit stiripesurse.ro.
Cetățeanul TV