Sindicatul SCOR a anunțat că va începe o grevă de avertisment începând de vineri, 10 mai. Sute de primării din întreaga țară sunt implicate în această acțiune sindicală.
CITEŞTE ŞI: Poliţişti, înjunghiaţi de migranţi: Agresorii, de negăsit!
Astfel, începând cu ora 11.00 și până la ora 13.00, angajații din administrațiile locale și membri ai Sindicatului SCOR vor intra în grevă. Ulterior, protestele vor continua în mai multe localități din țară.
Grevă de avertisment în mai multe primării
Mai exact, se alătură grevei 1.227 de primării de comune în care Federația COLUMNA-SCOR are membrii de sindicat.
Sindicaliștii acuză că promisiunile personale făcute de prim-ministru în fața a 350 de primari ai comunelor, la începutul lunii februarie, s-au dovedit a fi simple manipulări.
Sectoarele de activitate subordonate direct, responsabilitatea și cofinanțarea administrației publice locale (sănătatea, educația și asistența socială), sunt supuse unei salarizări, conform ordonanțelor de urgență, la nivelul din 2023, plus un procent de 20%.
„În tot acest timp, noi, salariații din primăriile comunelor și orașelor, am fost lăsați legați de gard, la nivelul anului 2021 + 200 lei, deși avem și noi o OUG, cu nr. 45/2023, care NU ne este aplicată.
Punându-ne pe noi din luna februarie să așteptăm „execuția bugetară a trimestrului I”, guvernul a adoptat în luna martie OUG nr. 19/2024, cu majorări salariale de 27% pentru alte sectoare și având un impact bugetar de 7 (șapte) ori mai mare decât cel necesar la acea vreme pentru personalul primăriilor din comune și orașe.
A devenit clar încă de atunci că suntem duși cu vorba, ba la 31 martie, ba la 25 aprilie”, se susține într-un comunicat în care sindicaliștii amenință cu greva de avertisment.
Grevă generală înainte de alegeri
Potrivit sindicaliștilor, primăriile din mai multe localități vor intra în grevă generală pe data de 3 iunie, în săptămâna alegerilor locale și europarlamentare, dacă promisiunile nu sunt îndeplinite până atunci.
În decursul a peste cinci ani, susține SCOR, începând din 2019 și până în prezent, cu o inflație cumulată de aproximativ 50%, personalul din administrația publică locală a beneficiat doar de o singură majorare de 10%, pentru a se alinia la nivelul din 2021.
Ulterior, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 45/2023, care ar fi putut aduce o creștere suplimentară de 10%, a fost blocată.
Cetățeanul TV