Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă parţial în mai multe zone din jurul Bucureştiului, dar şi din cartierul Colentina, duminică, între orele 10.00 şi 18.00.
E-Distribuţie Muntenia derulează un proiect de modernizare a staţiei electrice de transformare Afumaţi, potrivit unui comunicat al companiei, remis Agerpres.
Astfel, în intervalul menţionat, va fi întreruptă alimentarea în câteva perimetre din localităţile Afumaţi, Voluntari, Piteasca, Dobroeşti, Şindriliţa, Găneasa, Cozieni, precum şi în zona Colentina din Municipiul Bucureşti.
„Regretăm disconfortul provocat clienţilor pe durata lucrărilor. Proiectul de modernizare vizează dublarea puterii garantate a staţiei de transformare de la 40 MVA (Mega Volt Ampere) la 80 MVA, ceea ce va permite majorarea consumului în aria alimentată de această staţie precum şi racordarea de noi clienţi, atât casnici, cât şi industriali. De asemenea, vor fi modernizate echipamente de înaltă şi medie tensiune, pentru a creşte gradul de siguranţă în alimentarea clienţilor şi calitatea serviciului de distribuţie”, au arătat reprezentanţii companiei.
Proiectul face parte dintr-un plan amplu de investiţii derulat de companiile E-Distribuţie în România pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor, prin modernizarea şi retehnologizarea staţiilor electrice, a reţelei electrice de distribuţie şi implementarea standardelor de mediu ale Grupului Enel.
Cetățeanul TV