Poliția Română anunță că, în urma cercetărilor în cazurile de comercializare de certificate verzi de vaccinare COVID-19 falsificate, a fost descoperit un nou tip de înșelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obține un astfel de document.
Conform sursei citate, persoane necunoscute creează pe aplicațiile de comunicare grupuri cu denumiri sugestive, care conțin cuvinte precum vaccin, COVID, certificat, vaccine passports, vaccine cards și postează anunțuri de vânzare de certificate COVID-19.
Cum funcționează noua metodă
Amatorii de astfel de documente falsificate intră în discuții cu ofertantul prin conversații scrise, private și transmit datele de identificare pentru completarea așa-zisului certificat, fiindu-le solicitată plata unor sume de bani, de aproximativ 100 de euro, pentru eliberarea unui certificat de vaccinare cu doză unică, potrivit Poliției.
Plata este solicitată în echivalent bitcoin, prin intermediul automatelor de plată sau în euro, prin aplicația PayPal, fiind oferite instrucțiuni precise de plată și codul QR al portofelului electronic sau, după caz, adresa de e-mail a beneficiarului.
Pentru a-i convinge pe cumpărători să facă plata, autorul transmite fotografii ale certificatului solicitat, precum și ale AWB-ului generat electronic de firma de curierat, afirmând că, dacă nu se face plata în scurt timp (30 de minute sau o oră), se renunță la tranzacție. După efectuarea plății, vânzătorul nu mai transmite nimic și blochează conversațiile cu solicitantul.
Înşelaţii nu reclamă
Acest tip de înșelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicațiile securizate de comunicare și de plată, precum și de reticența persoanelor înșelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală, afirmă anchetatorii.
„Cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor implicate și stabilirii întregii activități infracționale.
Atragem atenția tuturor cetățenilor asupra acestui nou tip de înșelăciune, de a nu deveni victimă a acesteia, precum și asupra naturii penale a faptelor”, mai transmite Poliția.
Cetățeanul TV