O nouă variantă a SARS-CoV-2, o combinaţie între tulpinile Omicron şi Delta, a fost identificată atât în Brazilia, cât şi în ţări europene. Ce se ştie până acum despre ea.
Aproape 4.000 de noi cazuri de infecţii cu noul coronavirus au fost depistate în România, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. Numărul deceselor raportate a fost de 45 de persoane, cele mai multe fiind nevaccinate. În secţiile de COVID-19 din spitale sunt internate 3.394 de persoane, cu 193 mai puţine decât cu o zi înainte.
CITEŞTE ŞI: Peste 10.000.000 de români au avut coronavirus! Anunţul ministrului Sănătăţii
De asemenea, la ATI-COVID sunt internaţi 516 pacienţi, dintre care 462 sunt nevaccinaţi. Noua mutaţie circulă deja în Franţa La nivel mondial, noul coronavirus continuă să circule generând noi mutaţii care combină material genetic din mai multe variante de SARS-CoV-2.
Noua mutaţie circulă în Franţa
Ministrul Sănătăţii din Brazilia, Marcelo Queiroga, a declarat marţi că în nordul ţării, la graniţa cu Surinam şi Guyana franceză, au fost depistate două cazuri de îmbolnăvire cu noua tulpină denumită Deltacron, un rezultat al combinării variantei Delta cu varianta Omicron. Potrivit oficialului brazilian, noua mutaţie circulă deja în Franţa şi în alte ţări europene şi este una „de importanţă, care necesită supraveghere”, dar care, a mai spus acesta, nu trebuie să genereze nelinişte sau temeri. Marcelo Queiroga a făcut un apel la populaţie să se vaccineze anti-COVID-19. Potrivit datelor oficiale, până acum 84% dintre cei 213 milioane de brazilieni s-au vaccinat cu cel puţin o doză, iar 74% au primit ambele doze de vaccin.
Îndemnul medicilor
Prof.dr. Cristian Apetrei, specialist în virusologie, profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea Pittsburgh, SUA, a scris pe pagina sa de socializare din nou despre necesitatea purtării în continuare a măştii medicale. Acesta reaminteşte un studiu publicat anul trecut în PNAS, jurnalul oficial al Academiei de Ştiinţe a SUA, în care se spune că majoritatea dovezilor conduc la concluzia că utilizarea măştii reduce transmisibilitatea virusului prin contact, prin reducerea transmiterii particulelor infecţioase atât în context clinic, cât şi în condiţii de laborator. Potrivit aceleiaşi surse, utilizarea măştilor în public este cea mai eficientă în reducerea transmiterii virusului atunci când nivelul de complianţă este ridicat. Studiul mai arată că în situaţia în care nu sunt disponibile măştile medicale, pot fi utilizate şi cele textile, acestea din urmă fiind relativ eficiente, dacă sunt asociate cu măsuri de igienă, distanţare şi urmărire a contacţilor.
„Ţinând seama că numeroase particule respiratorii îşi micşorează volumul pe măsură ce procesul de evaporare evoluează, autorii recomandă utilizarea măştii de către indivizii infecţioşi mai curând decât de către indivizii susceptibili. De asemenea, studiul recomandă oficialilor să încurajeze utilizarea măştilor în public şi să elaboreze strategii regulatorii pentru protecţia populaţiei”, mai spune prof.dr. Apetrei. Autorităţile recomandă persoanelor care au semne care pot fi asociate infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 – febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului – să apeleze medicul de familie, call-centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita testarea. Cele testate pozitiv se pot deplasa la centrele de evaluare pentru consultaţie şi tratament.
Cetățeanul TV