duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAeroportul Băneasa va fi reabilitat și redeschis în primăvara anului 2020

Aeroportul Băneasa va fi reabilitat și redeschis în primăvara anului 2020

-

Aeroportul Băneasa va fi funcţional în primăvara anului următor. Anunțul a fost făcut de conducerea Companiei Naţionale de Administrare Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care a semnat luni, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, contractul de ”Reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirii”. Investiția se ridică la peste 55,5 milioane de lei.

Potrivit directorului Companiei Naţionale de Administrare Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Alexandru George Ivan, contractul va fi executat de Asocierea SC Bog’Art SRL (lider de asociere) – SC UTI Grup SA (asociat). Perioada de proiectare este de două luni, iar cea de execuţie este de şase luni.

„Înaintăm aceste proiecte pentru ca Aeroportul Băneasa să fie complet funcţional în primăvara anului următor”, a declarat directorul CNAB, Alexandru Ivan, citat de Mediafax.

Aeroportul Băneasa nu a mai operat curse de linie de aproape șapte ani.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...