Farmaciile sunt luate cu asalt de români după ce s-a anunțat că armata rusă a ocupat centrala nucleară de la Cernobîl, Ucraina, iar radiațiile emise de acolo au crescut de 20 de ori.
În mințile românilor, care au trăit accidentul nuclear de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, este încă vie amintirea că, pentru combaterea efectului radiațiilor, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a declanșat, după 2 mai acel an, o campanie de administrare, în primul rând copiilor, a antidotului – o doză de „iod”.
La farmacii şi policlinici, unde „iodul” se distribuia gratuit, cozile erau mai mari chiar decât cele la alimente sau butelii de aragaz.
Ce este Iodură de potasiu şi pentru ce se utilizează
Iodura de potasiu este utilizată în caz de accidente nucleare sau accidente ale reactoarelor nucleare pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în tiroidă.
În caz de contaminare, iodul radioactiv este preluat de către tiroidă. Asimilarea de iod radioactiv în tiroidă este împiedicată de aportul de iod non-radioactiv (de exemplu, sub formă de iodură de potasiu), înainte sau în timpul contaminării.
Nu luaţi Iodura de potasiu:
– dacă sunteţi alergic la iodura de potasiu sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
– dacă aveţi o boală autoimună care implică senzaţie de mâncărime şi băşici la nivelul pielii (dermatită herpetiformă van Dühring).
– dacă aveţi o tiroidă hiperactivă care produce prea mulţi hormoni tiroidieni (hipertiroidie).
– dacă aveţi o tulburare a pereţilor vaselor de sânge (vasculită hipocomplementemică).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Iodură de potasiu adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi:
• o tumoră malignă la nivelul tiroidei sau dacă medicul dumneavoastră crede că puteţi să aveţi o astfelde tumoră.
• o îngustare a căilor respiratorii (care cauzează probleme respiratorii). Utilizarea de Iodură de potasiu poate să agraveze această condiţie.
• sunteţi în tratament sau aţi fost tratat în trecut pentru probleme ale tiroidei.
• o anumită problemă cu tiroida numită „autonomie a tiroidei” şi nu sunteţi tratat pentru ea.
• probleme cu rinichii.
• probleme sau sunteţi în tratament pentru probleme ale glandelor suprarenale.
• sunteţi deshidratat sau aveţi crampe din cauza căldurii extreme.
Copii
Nou-născuţii până la vârsta de câteva săptămâni trebuie să fie consultaţi de către medic cât mai curând posibil după ce li s-a administrat Iodură de potasiu, astfel încât funcţia tiroidei să poată fi atent monitorizată.
Accidentul de la Cernobîl
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:44, reactorul nr. 4 de la Cernobîl a explodat, declanșând un incendiu, o serie de explozii adiționale și scurgeri radioactive.
Accidentul de la Cernobîl a injectat în atmosfera terestră de câteva ori cantitatea de material radioactiv corespunzătoare bombelor de la Hiroshima și Nagasaki.
La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc.
La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, de 1 Mai, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Româna s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România.
Cancerul tirodian ar fi afectat circa 100.000 de locuitori din zonele afectate de norul radioactiv. De asemenea, numărul crescut de îmbolnăviri de leucemie este pus pe seama aceluiași fenomen.
Cetățeanul TV