Pe când încă se numea Podul Caliței sau Calicilor, Calea Rahovei începea din Centrul Istoric de astăzi, traversa râul Dâmbovița și mergea, mai întâi pe lângă biserica Domnița Bălașa și Curtea Judecătorească, apoi printre case negustorești și bordeie, până în afară urbei.
După Războiul de Independența, Podul Calicilor și-a schimbat denumirea în Calea Rahovei, iar podul adiacent a devenit podul Rahova.
După regularizarea Dâmboviței sub Regele Carol I, Curtea Judecătorească a fost demolată pentru construcția Palatului Justiției, biserica Domniță Bălașa a fost renovată, s-au construit Halele Centrale din Piață Mare, azi Unirii, iar Podul Rahova a fost modernizat pentru a fi traversat de tramvaie trase de cai.
Citește și Povestea tramvaiului de pe Calea Rahovei. La pas prin Sectorul 5
La început de veac XX, în capătul dinspre Centrul Istoric al Podului Rahova s-a ridicat Hotelul „Regina”, transformat de regimul comunist în căminul Facultății „Petrolul”, care în perioada anilor 1950-1970 a avut sediul la București, înainte de a fi mutată la Ploiești. Căminul studențesc a redevenit mai apoi iarăși hotel, sub numele de „Central”, care se găsea pe Calea Rahovei, la numărul 2.
După ce a fost canalizată, Dâmbovița avea malurile verzi, iar pe margine fuseseră montate balustrade elegante. Trecerea pe Podul Rahovei era cu atât mai impresionantă întrucât panorama era dominată de Palatul Justiției.
Nod Comercial
În anii 1920, intersecția dintre Splai și Calea Rahovei era foarte aglomerată. Podul, înconjurat de negustori, era traversat de tramvaie electrice, care veneau de pe Splai sau din Piață.
Înainte de a traversa Podul Rahova, Calea Rahovei pornea de la o importantă intersecție de străzi negustorești: stradă Șelari, care venea în prelungirea Caii Rahovei, stradă Carol (ulterior 30 Decembrie, Iuliu Maniu și actualmente Franceză), care ducea în Piață Națiunii (Unirii) și strada Smârdan, care urca în pantă spre stradă Lipscani.
De la Podul Rahova pornea și stradă Halelor, din care astăzi a rămas doar o mică parte. Străzile Carol și Halelor erau întretăiate de bulevardul Regina Maria, care venea în continuarea Caii Călărașilor, traversa Piața și mergea apoi pe lângă Dealul Mitropoliei.
Podul Rahova că atare a dispărut în anii 1930. Regele Carol al II-lea a inițiat o acțiune de curățare a Pieței 8 Iunie (Unirii), sistematizare și reamenajare a spațiului urban. Pentru această, Dâmbovița a fost acoperită cu un planșeu de beton de la Piață Senatului (Națiunile Unite) până la Piață 8 Iunie.
Splaiul Independenței a devenit un bulevard în toată regulă, iar podul Rahova a fost distrus.
Pe harta Bucureștilor din 1963, pe lângă schimbările de denumiri stradale impuse de dictatura proletariatului, se poate vedea că zona nu se schimbase substanțial, menținând încă țesătură veche de străzi. Se mai poate observă secțiunea din râu care este acoperită, Calea Rahovei nemaitraversand niciun pod, ci continuând stradă Șelari pur și simplu și intersectand Splaiul că o stradă normală.
În anii ’70 lucrurile au rămas la fel. Mijloacele de transport în comun circulau în continuare pe Splai și pe Calea Rahovei.Odată cu sistematizarea zonei, a fost decopertată și Dâmbovița, pentru a fi recanalizata. Placarea cu beton și dublarea in lățime a albiei nu au dus și la reapariția podului Rahovei, din contra, au adus dispariția altor poduri celebre: Mihai-Vodă, Șerban-Vodă etc.
Cetățeanul TV
