joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăOrban: Alegerile anticipate, cea mai bună soluție pentru România

Orban: Alegerile anticipate, cea mai bună soluție pentru România

-

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră că alegerile anticipate ar reprezenta cea mai bună soluţie pentru România, dar a adăugat că PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării, chiar dacă nu va fi posibilă soluţia anticipatelor.

„După moţiunea de cenzură noi vom încerca să provocăm alegeri anticipate. Indiferent dacă se merge cu o formulă de guvern tranzitoriu, pentru care ar fi absolut necesar un acord politic al tuturor formaţiunilor politice, mai puţin PSD – pentru că asta e structura parlamentară azi – fie fără, dacă nu se poate ajunge la acest acord politic. Pentru a ajunge la alegeri anticipate e nevoie ca două propuneri de guvern să fie respinse de Parlament. (…) Cu actuala structură a Parlamentului este extrem de dificil să creezi o majoritate parlamentară, care să sprijine un guvern normal, un guvern decent. Gândiţi-vă, cum aţi putea să ne vedeţi pe noi, de exemplu, într-un guvern alături de formaţiuni politice care provin din PSD sau care au girat, au fost alături de PSD în guvernare?”, a declarat liderul PNL, pentru Digi 24.

El a afirmat că structura actualului Parlament „aproape nu are capacitatea de a genera o guvernare responsabilă”, favorabilă unor reforme de substanţă.

„Probabilitatea de a putea genera o majoritate parlamentară care să fie favorabilă unor reforme de substanţă, care să îndrepte toate stricăciunile şi toate nenorocirile care au fost produse de guvernele de după decembrie 2016 nu este foarte mare, este aproape egală cu zero. Pentru ca să generezi un guvern, ai nevoie de un program de guvernare care să fie susţinut de toţi cei care participă la formarea unei majorităţi parlamentare care învesteşte guvernul. Parlamentul actual este rezultatul votului din decembrie 2016, chiar dacă prin traseism au mai plecat PSD-işti, s-au dus la Pro România sau au plecat unii pe la ALDE, structura actualului Parlament este o structură care, după opinia mea, aproape nu are capacitatea de a genera o guvernare responsabilă, care să dea cu adevărat un program de reparare a stricăciunilor în primă fază şi care să reaşeze toate echilibrele economice”, a apreciat Orban.

Orban a adăugat că deşi anticipatele reprezintă „cea mai bună soluţie pentru România”, PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării.

„Dacă nu va exista altă soluţie, dacă nu va fi posibilă soluţia anticipatelor, PNL este pregătit în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării”, a precizat el.

Liderul PNL a mai spus că moţiunea de cenzură va fi depusă în momentul în care în favoarea acesteia se vor strânge minimum 234 de semnături.

„Săptămâna viitoare – am anunţat că începem discuţiile cu toate formaţiunile politice reprezentate în Parlament, mai puţin PSD. Vom avea discuţii cu toate grupurile parlamentare, pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru a scăpa România de această guvernare catastrofală. (…) Opoziţia are la dispoziţie o moţiune de cenzură, un singur glonţ pe ţeavă şi acest glonţ trebuie folosit în momentul în care există cea mai mare şansă ca ea să treacă. Când vom avea minim 234 de semnături (…) vom depune moţiunea de cenzură”, a afirmat Orban

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...