Dosarul lui Frans Timmermans a fost clasat de adjuncta Secției speciale de anchetare a magistraților, Adina Florea.
Oficialul european a fost cercetat pentru abuz în serviciu, fals intelectual, comunicarea de informații false și constituirea unui grup infracțional organizat în urma unei plângeri depuse de un ziarist apropiat PSD.
”Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus la data de 27 martie 2019, în dosarul penal denumit generic „Timmermans”, clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, comunicarea de informaţii false şi constituirea unui grup infracţional organizat, întrucât s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că faptele reclamate ar exista în materialitatea lor”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Acuzațiile unei publicații apropiate de PSD
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a înregistrat un dosar penal în urma plângerii depuse de luju.ro, publicație condusă de un jurnalist apropiat PSD, plângere în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, comisarul european pe Justiţie Vera Jourova, procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, erau acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, comunicare de informaţii false, în legătură cu o presupusă falsificare a raportului MCV din 13 noiembrie 2018.
Denunțul a fost formulat pe 30 ianuarie 2019. Potrivit luju, oficialii europeni pot fi anchetați de SIIJ deoarece în art. 10 alin. (1) din Codul penal scrie că „Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, contra statului roman, contra unui cetățean român ori a unei persoane juridice române”.
Cetățeanul TV