151 de proiecte au fost depuse în cadrul campaniei Propune pentru București, iar după evaluare și selecție 20 dintre ele vor fi incluse în proiectul de buget pentru anul 2018 și vor beneficia de o alocare totală de patru milioane de euro.
Propunerile din campania Propune pentru București au vizat următoarele domenii: sănătate (10 proiecte); infrastructură culturală (9); amenajare/reabilitare spații publice (30); spații verzi, locuri de joacă pentru copii (19); smart city/oraș digital (13); infrastructură – zone pietonale, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale (18); mobilitate, accesibilitate, siguranța circulației (38); infrastructura socială (14).
Printre proiectele propuse în domeniul sănătății se numără: crearea unor adăposturi pentru persoanele defavorizate cu boli psihice și înființarea unei linii de urgență pentru semnalarea unor astfel cazuri; instalarea unei băi în fiecare cameră de spitalizare de la Secția I Pediatrie – Fundeni; aplicarea pe străzi a unei substanțe care previne pe termen lung ridicarea prafului; realizarea unei campanii educative și de profilaxie pentru igiena elementară la copii cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani din 10 școli.
În ce privește infrastructura culturală, bucureștenii au propus: transformarea actualului Parc Carol I într-un pol muzeistic; transformarea fațadei și a intrării Teatrului Nottara într-un spațiu atractiv și modern; realizarea unui monument public în amintirea eroului martir Mihai Lucrețiu Gîtlan și a celor 13 eroi căzuți în 21 decembrie 1989 în fața Salii Dalles; realizarea și montarea pe Calea Victoriei a unor panouri cu informații istorice și culturale despre clădirile monument aflate în zonă.
Amenajare/Reabilitare spații publice: realizarea unei piețe de pește; reabilitarea stațiilor RATB din Sectorul 2 și afișarea orarului mijloacelor de transport; transformarea Bulevardului Unirii într-o mare arteră comercială; amplasarea unor sisteme de colectare selectivă, inteligentă, a deșeurilor pe spații publice.
Spații verzi, locuri de joacă pentru copii: ecologizarea zonei str. Mizil și reabilitarea spațiilor publice; amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din zona Progresul; spații de joacă pentru copii, spații de relexare pentru adulți și terenuri de sport în Parc Prelungirea Ghencea ( zona fostelor sere); reabilitarea parcului situat între Gara de Nord și Ministerul Transporturilor.
Smart city: crearea unei aplicații ce poate fi instalată pe telefoane smart, prin care cetățenii vor putea trimite sesizări către Primărie; realizarea unei platforme online prin care adminstrațiile locale să încarce direct bugetele, într-un format predefinit, standardizat, user friendly; realizarea unei platforme on line care să cuprindă hărțile pe domenii de competență și de interes public cu proiectele, programele și acțiunile întreprinse de municipalitate, finalizate, în derulare și preconizate în perioada următoare; instalarea de trackere GPS pe fiecare vehicul RATB astfel încat printr-o aplicație mobilă, pasagerii să poată vedea în timp real unde se află vehiculele.
Infrastructură: amenajarea unei piste de biciclete de la intrarea în București a DN1 până în centrul Capitalei; modernizarea trotuarelor pentru a fi accesibile persoanelor cu dizabilități și cărucioarelor pentru copii; amenajarea lacului Tei și a zonelor adiacente pentru înot, ciclism și alergare; implementarea principiului de „liber dreapta” în toate intersecțiile semaforizate din București.
Mobilitate, accesibilitate: implementarea unui plan de măsuri care să ducă la eliberarea trotuarelor de mașini, să încurajeze utilizarea transportului alternativ și investițiile în parcări; restricționarea circulației mașinilor, o zi pe săptămână (de preferat sâmbata sau duminica), în centrul Bucureștiului, cu excepția mijloacelor de transport în comun; parcări pentru biciclete în curțile liceelor; aplicație pentru telefonul mobil de semnalare a locurilor de parcare libere din zona centrală (proiect pilot).
Infrastructura socială: amplasarea de panouri solare pe acoperișurile clădirilor deținute de primărie; introducerea unei aplicații IT care să permită accesarea rapidă a serviciilor de specialitate de către persoanele aflate în stare de vulnerabilitate domiciliate în București; crearea unei tabere pentru copii pe raza Municipiului București cu caracter permanent, în apropierea zonei Băneasa ori în alt loc decis de CGMB; creșterea tuturor alocațiilor și scăderea orelor de muncă de la 8 h / zi la 6 h /zi în cazul familiilor monoparentale.
Comisia de evaluare constituită din specialiști ai Municipalității va analiza proiectele din campania Propune pentru București în perioada 9 octombrie – 3 noiembrie, iar în perioada 6 – 17 noiembrie acestea vor fi supuse votului cetățenilor.
Cetățeanul TV