Covrigarul Ciolacu, împreună cu toată clica de incompetenți din guvernul pe care îl conduce, îndatorează în fiecare lună România, fiind incapabili să asigure creștere economică și să țină în frâu deficitul bugetar al țării. Astfel, mult trâmbițata stabilitate, himera pe care Ciolacu, Ciucă, împreună cu trădătorul Iohannis, au vândut-o românilor pentru a pune mâna pe putere, nu reprezintă altceva decât acumularea de datorii de miliarde de euro prin care România devine prizoniera instituțiilor de finanțare internaționale care vor putea dicta ce vor și când vor în țara noastră, declară senatorul AUR Sorin Lavric.
„Doar în această lună, România a decis să mai împrumute 650 milioane de dolari pentru finanțarea deficitului bugetar și a datoriei publice, nivelul împrumuturilor din acest an ajungând astfel la 148 miliarde de lei, iar toți specialiștii în economie atrag atenția că împrumuturile din întreg anul 2024 vor depăși ținta stabilită de Guvern la 181 miliarde de lei, deficitul ajungând cel mai probabil la 7% din PIB. Ceea ce înseamnă că în anul 2025 pe români îi vor aștepta noi creșteri de taxe și impozite.
România are nevoie urgentă să atragă cât mai multe investiții și banii europeni care i se cuvin prin PNRR, nu de împrumuturi care o vulnerabilizează și o destabilizează, de aceea la alegerile din toamna acestui an este nevoie de o SCHIMBARE profundă. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor are cel mai bun program pentru țară și cei mai buni specialiști care pot să redreseze România și să le aducă românilor bunăstarea care li se cuvine”, precizează Sorin Lavric.
Cetățeanul TV