joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăPoliticăSimona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj. Reacția sportivei

Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj. Reacția sportivei

-

Simona Halep (31 de ani) a primit marți o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj din partea agenției ITIA care gestionează cazurile de dopaj din tenis.

ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic. 

Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole: prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open; folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping. 

Reacția lui Halep

Sportiva româncă a trimis un comunicat de presă, după anunțul ITA.

”Astăzi, un tribunal din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viaţa mea şi, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viaţa tenisului. lau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conştient sau intenţionat, vreo substanţă interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale.

Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzaţii aduse de ITIA – un test de urină pozitiv pentru o substanţă interzisă şi o încălcare a Programului de Paşaport Biologic (ABP). Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat ITIA şi tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele şi am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deşi sunt recunoscătoare să am în sfârşit un deznodamant in fata unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate şi cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt şocată şi extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.

Cred într-un sport curat şi, în aproape două decenii ca jucător profesionist de tenis, de-a lungul a sute de turnee şi două titluri de Grand Slam, am fost supusă la peste 200 de teste de sânge şi urină pentru a verifica dacă există substanţe interzise – toate au fost negative, până la 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele de incredere şi a fizioterapeutului, am revizuit suplimentele nutritive. Niciunul dintre ingredientele enumerate pe aceste noi suplimente nu includea substanţe interzise, însă acum ştim – şi tribunalul a fost de acord – că unul dintre ele era contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul meu iniţial pozitiv până in prima parte a anului 2023, toate rezultatele fiind negative.

În ciuda acestor dovezi, ITIA a adus o acuzaţie ABP numai după ce grupul său de experţi a aflat identitatea mea, ceea ce a făcut ca doi din trei experti să işi schimbe brusc opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat exclusiv pe opiniile acestor experţi care au analizat doar parametrii mei sanguini – care s-au menţinut timp de peste 10 ani în acelaşi interval. Acest grup de experti a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în probele mele de sânge sau de urină, cu singura excepţie a unui test pozitiv din 29 august pentru roxadustat, care era prezent la un nivel extrem de scăzut şi care, dacă luăm în considerare testul meu negativ facut cu trei zile înainte de testul pozitiv, ar fi putut fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat.

Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care 1-am primit din partea familiei mele, a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzaţii false şi pentru a mă întoarce pe teren. Intenţionez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producatoare a suplimentelor in cauză”, a transmis Simona Halep, într-un comunicat de presă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...