Ministrul român al Mediului, Tánczos Barna, s-ar număra, alături de oficialii din Ungaria și din alte 9 state, printre semnatarii unei scrisori în care este contestată strategia Bruxelles-ului privind gospodărirea pădurilor, după ce a fost dat publicităţii proiectul promovat de vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Pactul verde european, scrie presa maghiară citată de Hotnews, care îl citează pe Tánczos Barna.
Aceasta, în contextul în care România se confruntă de ani de zile cu defrișări masive de păduri. Până la acest moment, Guvernul de la București nu a făcut niciun anunț în acest sens.
Scrisoare comună
Conform cotidianului maghiar Magyar Nemzet, citat de Rador, prin vocea ministrului român al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, Guvernul de la Bucureşti protestează față de strategia Bruxelles-ului privind gospodărirea pădurilor, după ce a fost dat publicităţii proiectul promovat de vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Pactul verde european.
Obiecţii faţă de proiecul lui Frans Timmermans au fost formulate, întro scrisoare comună, de 11 ţări membre UE, printre care Ungaria şi România.
„Atunci când este elaborată o astfel de strategie, trebuie luate în coniderare jurisdicţia statelor membre, principiul subsidiarităţii şi chestiunile practice privind diversitatea pădurilor şi expoatarea sustenabilă”, a afirmat pentru cotidianul Magyar Nemzet ministrul Tánczos Barna.
Procesul de retrocedare
Ministrul român al mediului (UDMR) a amintit că gospodărirea pădurilor este un domeniu care intră în competenţa juridică a statelor membre, astfel încât fiecare ţară membră a UE şi-a elaborat o legislaţie cadru cu privire la gospodărirea pădurilor.
„România face parte din acele ţări UE care are un sistem de gospodărire a pădurilor bine reglementat şi sever”, a susținut ministrul român al Mediului.
Barna Tánczos a adăugat că această severitate derivă din faptul că în procesul de retrocedare a pădurilor au fost comise multe abuzuri, care au afectat acest domeniu şi care au devenit o temă de dispută în România.
CITEȘTE ȘI: DOCUMENTE Polițistul pedofil, protejat cu dinții de Mafia din Poliție. Judecătorii, scandalizați!
Ministrul român al Mediului a accentuat că statele membre care protestează critică lipsa de echilibru a propunerii Comisiei Europene în ceea ce priveşte gospodărirea pădurilor.
„Nu au avut loc consultări în cadrul Comisiei permanente pentru păduri şi nici cu statele membre ale UE, iar proiectul nu a fost elaborat în comun. Solicităm să dezbatem strategia privin pădurile”, a accentuat ministrul român al Mediului.
Tánczos Barna arată că protejarea pădurilor reprezintă o povară financiară pentru un sat membru, deci şi pentru România, deoarece în momentul în care se interzice exploatarea unei păduri sunt îngrădite drepturile proprietarului, iar în acest caz trebuie acordate despăgubiri. El şi-a exprimat încrederea că va exista un dialog constructiv, în locul unor decizii unilaterale.
Acuze din Ungaria
Anterior, ministrul ungar al agriculturii, István Nagy, a afirmat că Bruxelles-ul doreşte să facă pe plac verzilor, în detrimentu acelora care gospodăresc pădurile, iar pădurile Europei trebuie protejate nu prin promisiun ce nu pot fi respectate, mai scrie cotidianul Magyar Nemzet, conform Rador.
Până la acest moment, Guvernul de la București nu a făcut niciun anunț în acest sens.
Cetățeanul TV