Mihăilă: Părinții ar trebui să ceară școlilor situația profesorilor vaccinați și nevaccinați

Ioana Mihăilă/Facebook
Ioana Mihăilă/Facebook

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spune că părinții ar trebui să ceară școlilor situația profesorilor vaccinați și nevaccinați. Peste 185.000 de angajați din sistemul de învățământ din România, dintr-un total de peste 300.000, s-au vaccinat, ceea ce înseamnă cam 60 la sută.

„Cred că profesorii ar trebui să se gândească să se vaccineze. Niciodată nu este târziu pentru vaccinare. (…) Cred că părinții ar trebui să ceară școlilor situația profesorilor vaccinați și nevaccinați, ca să fie o chestiune transparentă și pentru ca și școlile să promoveze mai activ vaccinarea în rândul cadrelor didactice”, a afirmat Ioana Mihăilă, potrivit Digi 24.

Aceasta a precizat că pentru copiii din ciclul primar se vor permite măşti textile, însă pentru cei din ciclul gimnazial şi cel liceal se va impune purtarea măştilor medicale, întrucât cele textile nu sunt realizate după un standard.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.