Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile din această ţară a unor restricţii de circulaţie, în perioada imediat următoare.
Potrivit MAE, limitările vor viza inclusiv capitala Budapesta, în special pe căile de acces rutiere şi pietonale adiacente albiei Dunării.
”Restricţiile vor fi aplicate de autorităţile ungare pe fondul temerilor cu privire la creşterea semificativă a debitului apelor Dunării în zilele următoare”, a transmis MAE.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.