Primarul Iașiului Mihai Chirica, care candidează pentru un nou mandat, este acuzat de cea de-a doua fostă soție de violență fizică.
„M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți până mi-a crăpat capul. Am și acuma semn, că-s cusută la cap”, este mărturisirea absolut șocantă a Anei Maria Fodoreanu, cea de-a doua soție a lui Chirica.
Ana Maria Fodoreanu și Mihai Chirica au fost căsătoriți 7 ani, dar au avut o relație de aproape 10 ani. Fosta soție spune că publicului nu-i pasă de violența din familie și de faptele primarului: „Oamenii sunt indiferenți la asemenea suferințe”
Despre agresiunile la care ar fi fost supusă de Chirica, femeia a făcut relatări și în 2014 și anul acesta, în 2024. Într-o înregistrare făcută de DNA în 2015, Chirica a jignit-o în mod repetat, adresându-i invectivele: „proasta dracului”, „vaco”, „proasto”, ești nebună?”, „dracu’ să te ia”, scrie reporteris.ro
„M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți”
Cuvintele Anei Maria Fodoreanu, întocmai cum a povestit, într-o înregistrare audio din 2014: „Și-atunci când i-am zis «ești băut», a înnebunit. Fetele dormeau în cameră, m-am trezit la spital după două săptămâni. Nu știam unde sunt și ce s-a întâmplat. Și mi-a povestit mama că s-a trezit Thea (fiica cea mare – n.r.), seara, noaptea, să meargă la toaletă, eu eram pe hol căzută și-mi curgea sânge.
A sunat-o pe mama de pe telefonul ei și a spus: «bunica, vino, că-ți deschid ușa, tati nu e și mama este, nu știu ce este, dar e plină de sânge, jos». Mama stând la Viorel atunci și fiind în cartier lucrând la el, a luat-o Viorel Cozma cu mașina, s-a speriat că i s-a făcut rău și a venit acasă cu Viorel, a intrat în casă, bineînțeles au chemat Salvarea și m-am trezit după două săptămâni la spital, la Neurochirurgie. (…)
M-a bătut, m-a dat cu capul de pereți până mi-a crăpat capul. Am și acuma semn, că-s cusută la cap”.
Într-o emisiune la Kanal D, Denise Rifai l-a întrebat frontal pe Mihai Chirica: „Ați lovit vreodată o femeie?”, amintindu-i de episodul de la Neuro
Primarul a răspuns senin: „Nu. Nu sunt violent”, mai scrie reporteris.ro.
Cetățeanul TV