Instanța supremă este așteptată să se pronunțe, definitiv, în dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia, condamnată la fond la 4 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
În cadrul procesului de la instanța supremă, procurorii DNA au cerut sesizarea Curții Constituționale privind neconstituțționalitatea înființării Secșiei Speciale din cadrul Parchetului geneeral, solicitare respinsă de doi dintre cei trei judecători care analizează acest caz. Aceeași judecători au sesizat CCR cu o excepție ridicată de Popescu privind un articol din legea protecției martorilor.
În același caz, instanța supremă a decis emiterea unei adrese către Tribunalul Prahova pentru a comunica dacă doi denunţători din dosar au solicitat să beneficieze de aplicarea unei pedepse reduse în cazul în care vor fi condamnați.
Avalanșă de plângeri
În plus, fosta judecătoare a depus la dosar plângerile făcute la Inspecția judiciară împotriva lui Mircea Negulescu, procurorul care a instrumentat cazul. Popescu îl acuză pe Negulescu de exercitarea funcţiei cu rea credinţa sau grava neglijență.
De-a lungul procesului, fosta judecătoare a făcut mai multe sesizări împotriva anchetatorilor, inclusiv penale, care s-au soldat cu clasarea acestora. De asemenea, ea s-a plâns la Antena3 de ancheta deschisă pe numele ei.
Dacă va fi găsită vinovată, chiar și în cazul unei pedepse cu suspendare, judecătoarea Popescu nu va beneficia de pensia specială în cuantum de 80% din ultimul venit brut din ultima lună de activitate.
Prima condamnare
În decembrie 2017, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, aflat la al patrulea mandat şi trimis în judecată într-un dosar de luare de mită, a fost achitat în primă instanţă de Curtea de Apel Ploieşti. În acelaşi dosar, secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, a fost de asemenea achitată, în timp ce judecătorul Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a fost condmanat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, instanţă la care s-a judecat procesul în care judecătoarea Ruxandra Popescu a fost trimisă în judecată alături de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea şi de secretara oraşului, Beatrice Rădulescu, au dispus condamnarea magistratului şi achitarea celorlalţi doi inculpaţi.
Ales primar cu tot cu dosar
Vlad Oprea a fost reales primar pentru a patra orară de către locuitorii oraşului Sinaia, la scurt timp după ce a fost trimis în judecată în acest dosar. Timp de aproape un an de la realegerea sa, Oprea nu şi-a putut exercita funcţia, fiind plasat sub control judiciar.
În rechizitoriul prin care cei trei au fost deferiţi justiţiei, procurorii DNA arătau că în vara anului 2010, în contextul în care, pe rolul Judecătoriei Sinaia, se afla un dosar civil ce privea un litigiu între Primăria Sinaia şi trei persoane care concesionaseră terenuri în oraşul Sinaia, judecătoarea Ruxandra Popescu, care trebuia să se pronunţe în acel dosar, a acceptat promisiunea făcută de fostul şef al Poliţiei oraşului Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit, în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile în cauza respectivă. Ulterior, judecătoarea a şi primit, prin intermediar, aproximativ 500 euro, nota DNA.
„În acelaşi context, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, în calitate de primar, a încălcat prevederile Legii privind administraţia publică locală prin nesocotirea hotărârilor Consiliului Local care stabileau foarte clar condiţiile în care se puteau înstrăina, în anumite situaţii, terenurile respective. Concret, acesta, printr-o adresă, a comunicat instanţei de judecată, că Primăria oraşului Sinaia îşi însuşeşte rapoartele de evaluare întocmite de către evaluatorul autorizat pentru terenurile a căror vânzare se solicitase, în condiţii favorabile celor trei concesionari şi cu nesocotirea hotărârilor Consiliului Local luate anterior în acest sens”, susţinea un comunicat al procurorilor.
Anchetatorii arătau, de asemenea, că primarul Vlad Oprea a susţinut că „rămâne la latitudinea instanţei oportunitatea vânzării” terenurilor aparţinând oraşului, acesta transmiţând acest punct de vedere pe care l-a semnat alături de secretara oraşului.
Au păgubit primăria Sinaia
Ulterior, la data de 11 noiembrie 2010, judecătoarea Ruxandra Popescu a pronunţat o soluţie „vădit contrară dispoziţiilor legale, prin care a dat câştig de cauză reclamanţilor, în detrimentul primăriei Sinaia”, iar în baza deciziei judecătoreşti oraşul Sinaia şi Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare – cumpărare pentru cele trei terenuri în suprafaţă totală de peste 500 metri pătraţi care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la preţuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de 920.716,64 lei (214.734,39 euro) şi un folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru cei trei concesionari, mai notau anchetatorii.
Primăria Sinaia nu s-a constituit parte civilă în acest dosar.
Cetățeanul TV