Salvare miraculoasă la metrou. O fată de 15 ani care s-a aruncat în fața metroului a fost salvată în ultima clipă. Momentul a fost surprins de camere de supraveghere din apropiere.
Din primele informații, minora din Capitală ar fi încercat să se sinucidă din cauza unor probleme în familie.
Două persoane au tras-o de mâini și au ridicat-o de pe șine la o secundă până să vină metroul.
„Din primele informații, acesta s-a aplecat peste peron, ulterior fiind ridicat de călătorii aflați în zonă. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou. Evenimentul este cercetat de Poliție. Circulația trenurilor nu a fost afectată”, informează Metrorex, potrivit Hotnews.
Cetățeanul TV