Un bărbat din Ilfov a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de ultraj. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
El este acuzat că a agresat un localnic din Bolintin Vale şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe unul dintre poliţiştii veniţi să aplaneze conflictul, potrivit g4media.ro.
Poliţiştii care anchetează cazul sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale l-au reţinut pe agresor, pentru 24 de ore. Incidentele s-au produs joi după-amiază, în localitatea Bolintin Vale din judeţul Giurgiu .„La ora 17.47, poliţiştii Secţiei nr.3 Poliţie Rurală Bolintin-Vale au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că a fost agresat de către vecinul său. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au identificat persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 45 de ani, din comuna Dragomireşti Vale, judeţul Ilfov. Pe timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către bărbatul de 45 de ani”, transmite vineri Poliţia Judeţeană Giurgiu.
Cetățeanul TV