Deși fisurile s-au extins, lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni.
Anunțul a fost făcut de către ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, care a precizat că expertiza comandată de Compania Naţională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare.
„Expertiza este spre finalizare. Cum s-a finalizat, deschidem lotul. Deci, e o problemă de, aş spune, două săptămâni pentru a deschide lotul 3″, a spus Cuc, care a vizitat vineri dimineaţa lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva şi a menţionat că fisura din carosabil, prezentă în apropierea nodului de la Holdea s-a extins.
„Fisura s-a extins. Vom da drumul traficului pentru că odată finalizată expertiza, vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcute pe acest lot”, a explicat Cuc, citat de Agerpres.
Lugoj – Deva. Vor exista restricții de circulație
Ministrul Transporturilor a mai spus că vor exista restricţii pe anumite porţiuni de pe lotul 3, deoarece sunt locuri în care se impune acest lucru din cauza carosabilului.
La precedenta vizită efectuată pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, ministrul Transporturilor menţiona că problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată în zona Holdea. Alte aspecte negative, dintre cele 48 identificate pe acest lot, ţineau de grosimea stratului de asfalt, care, potrivit ministrului şi specialiştilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puţin cu 3-4 centimetri.
Între problemele observate de către specialiştii CNAIR şi CESTRIN se înscrie şi o zonă în care autostrada nu are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca, pe 19 septembrie, directorul general CNAIR, Sorin Scarlat. Defecţiuni au fost semnalate şi în ceea ce priveşte evacuarea apelor de pe carosabil.
Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.
Cetățeanul TV