duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăFără categorieAtenție cu cine pleci la drum!

Atenție cu cine pleci la drum!

-

Salvamontiştii din Zărneşti au povestit cum l-au ajutat pe un ieșean să coboare de pe munte, după ce acesta a fost abandonat de către partenerii de drumeție pe motiv că mergea prea încet.

„Epuizarea fizică poate fi riscantă, iar dacă nu se răspunde prompt în aceste situații, în primul rând de către persoanele prezente sau chiar victima în sine, ele pot degenera plătind chiar și cu prețul vieții. Azi-noapte, formația din Zărnești a fost solicitată pentru un asemenea caz prin 112, unde răspunsul a fost considerat de către noi o urgență. Ceea ce nu am înțeles a fost faptul cum poți merge într-un grup de 4 persoane, care efectiv te abandonează de două ori?

Primii doi pleacă și își continuă drumul motivând astfel: <<Ritmul fiind prea lent ptr ei>> , apoi cel care rămane cu victima consideră că nu face față și pleacă și el lăsând partenerul de drum singur în miez de noapte în pădure, dar totuși anunțând în prealabil 112 despre caz (o soluție foarte benefică să cauți ajutor, dar fără a înțelege că nu pleci definitiv lăsând victimă singură), ca apoi în jurul orei 1.30 a.m. să constatăm că victima noastră a rămas singură în mijlocul Zărneștiului prin prisma faptului că cei trei decid să nu îl mai aștepte pentru a plecă toți patru cu mașină proprie spre casă, adică Iași. Așadar, logică noastră a fost cumva depășită de un factor real de a înțelege lucrurile și cumva am invățat o nouă lecție care nu există în generațiile trecute de montaniarzi: Atenție cu cine pleci la drum!”, au povestit salvamontiștii pe pagină lor de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...