Zeci de oameni au huiduit şi au scandat „Hoţii, hoţii”, „Vrem autostradă, nu penali pe stradă”, în timpul discursurilor oficialităţilor care au luat parte la manifestările organizate la Iaşi de ziua Unirii Principatelor Române.
Scandările au început odată cu discursul consilierului prezidenţial Andrei Muraru, continuând şi în timp ce la microfon erau prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş şi şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, lider al filialei judeţene a PSD.
Dintr-o altă zonă a Pieţei Unirii s-au auzit scandări prin care oamenii cereau unirea României cu Republica Moldova.
După discursurile susţinute de oficialităţi, au fost depuse coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, moment urmat de o paradă militară.
La finalul paradei, câteva zeci de persoane s-au prins în Hora Unirii.
După manifestările din Piaţa Unirii, oficialităţile vor merge la Mănăstirea „Trei ierarhi”, unde vor depune jerbe de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în timp ce în Piaţa Unirii participanţilor le vor fi împărţite plăcinte.
În jurul statuii lui Cuza din Piaţa Unirii a fost desfăşurat un steag de mari dimensiuni.
Manifestările din Piaţa Unirii au început la ora 11.00, în prezenţa a aproximativ 3.000 de oameni. Între cei prezenţi s-a aflat un grup care a strigat „Unire”, având pancarte cu mesajele „Unirea obiectiv naţional”, „1918 – Unire, 2018 – Reunire”. De asemenea, mai multe persoane au avut pancarte cu mesaje pentru începerea lucrărilor la autostrada Iaşi-Târgu Mureş – „Cerem autostrada marii Uniri”.
Înaintea ceremoniilor, participanţilor le-au fost împărţite steguleţe tricolore. De asemenea, mai multe persoane au împărţit „Proclamaţia de la Iaşi” – un document în zece puncte, prin care se cer investiţii pentru Iaşi, referendum pe tema modificărilor la legile justiţiei, interzicerea accesului în funcţii a persoanelor condamnate penal, reducerea numărului de parlamentari şi depolitizarea administraţiei centrale şi locale.
La manifestări au fost prezente autorităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi ai instituţiilor din judeţ, precum şi liderul PNL, Ludovic Orban, fostul premier Victor Ponta şi Majestatea Sa Margareta.
Cetățeanul TV