Un român a fost arestat în Spania pentru că ar fi furat peste 2.000 de litri de carburant din rezervoarele unor camioane. Potrivit polițiștilor spanioli, bărbatul are 41 de ani, lucra ca șofer de TIR și folosea vehiculul ca paravan pentru „spargerile” sale.
Garda Civilă a Spaniei a reușit să-l filmeze pe hoț în acțiune.
Operațiunea a început la sfârșitul lunii aprilie, când a fost depusă o plângere la postul Guardia Civil din Canals. Ca urmare a activității de investigare, s-a observat că modul de operare era comun tuturor acestora. Mai întâi, suspectul a inspectat locul în care urma să comită furtul de combustibil, după care, câteva minute mai târziu, s-a apropiat cu tractorul cu remorcă.
Din nou, șoferul supraveghea și, odată ce se asigura că nu se află nimeni în zonă, își poziționa camionul lateral față de vehiculul parcat.
Ulterior, capacul rezervorului de combustibil a fost forțat pentru a transfera combustibilul de la un camion la altul.
Bărbatul este cercetat acum pentru furt. Paguba totală este estimată la 3.300 de euro.
Cetățeanul TV