vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăComentariuKlaus Iohannis și mintea românului de pe urmă

Klaus Iohannis și mintea românului de pe urmă

-

Doar ce și-a luat postul de președinte în primire, că Iohannis a și dat-o de gard cu „România lucrului bine făcut”. Departe de sloganul campaniei electorale, chiar el, președintele care a spus că vrea să facă România să funcționeze „nemțește”, s-a arătat superficial, chiar nepregătit, deocamdată, pentru funcția în care a fost ales de români.

klaus iohannisDe la primele sale „ieșiri” publice, Klaus Werner Iohannis a comis o gafă cu ecouri europene, a dovedit că nu cunoaște cum funcționează instituțiile pe care este desemnat, prin lege, să le conducă și a pus libertatea presei pe un făgaș periculos.

Prima gafă a fost declarația de la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a cerut ca „obiectivul major al sistemului judiciar” să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV-ul).

Astfel, el a definit „scăparea” de MCV ca un scop în sine, de parcă, gata, o dată cu alegerea sa ca președinte, independența justiției în România este garantată, nu mai este amenințată sau obstrucționată, în niciun fel, de clasa politică, a dispărut corupția instituționalizată iar reformele din justiție sunt chiar ireversibile.

O a doua „poznă”, pe care a comis-o miercuri, pe 7 ianuarie, este nu mai puțin jenantă. Vrând să explice jurnaliștilor de ce ar trebui (?!) ca procurorul general al României să facă parte din Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Iohannis a declarat că acesta este la fel de îndreptățit să fie membru CSAT precum ministrul Transporturilor. Evident că dacă ar fi citit legea, Klaus Iohannis nu ar fi dat din nou cu oiștea-n gard – ministrul Transporturilor nu e membru CSAT, poate participa doar dacă este convocat.

A treia imprecizie a președintelui României induce și nuanțe potențial periculoase pentru libertatea de exprimare. Iohannis a reluat, parțial, teza senatorului PSD Șerban Nicolae, potrivit căreia presa este vinovată de publicarea stenogramelor sau informațiilor din dosarele de urmărire penală aflate încă „în lucru”.

Și în acest caz, Iohannis dovedește că nu înțelege care este fenomenul și nici că acesta poate fi lesne stopat sau măcar limitat. Domnule președinte, furnizarea de informații nepublice din dosarele aflate în lucru la organele de anchetă este infracțiune! Dacă doriți să faceți ordine, este suficient să cereți sancționarea celor care furnizează stenogramele și își încalcă astfel îndatoririle de serviciu, nu a ziariștilor care le publică și își fac doar meseria!

Personal nu agreez defel „presa de stenograme” – este un gen senzațional ieftin care dăunează, în cele din urmă, profesiei. Nimeni nu mă poate convinge însă că organele de anchetă nu pot opri, operativ, scurgerile acestui tip de informații către ziariști.

Nu-mi rămâne decât să sper, sincer, că la următoarele apariții publice sau mesaje adresate românilor sau instituțiilor statului, șeful Statului va fi mai documentat, mai precis, mai stăpân pe el, precum spune că este ceasul bunicului Domniei sale.

Altfel, riscăm să dăm uitării „România lucrului bine făcut” și ne mai rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu să-i dea neamțului mintea românului cea de pe urmă.

Cetățeanul TV

3 COMENTARII

  1. This article seems very negative. Mr. Iohannis has been an esteemed mayor for many years and just is in the Presidential office not even 3 weeks! Vie de mine! Help the man … don’t just criticize!
    Be part of the solution … not just part of the problem!
    Thank you!

  2. Mai grav este ca nu l-am ales bine si am si inceput sa-i sarim la cap cu fel de fel de observatii si interpretari ,proprii romanului care istoric vorbind niciodata nu am avut liniste in politica noastra tot timpul s-au gasit grupuri de destepti care sa se situeze pe alte pozitii contrare bunului mers.Oare sa fie inteligenta s-au prostie.Dureros este altceva ca in ce-i 26 de ani de democratie noi ca romani ,majoritari nu am fost capabili sa dam unul s-au mai multi politicieni adevarati destepti cinstiti si devotati tarii,am asistat la instalarea une-i mari parti de indivizi dubiosi ,certati cu tot ce e mai frumos pe lume,indivizi care o mare parte s-au constituit in gasti de infractori ,dandu-se la furaciuni din cele mai daunatoare tarii,la instrainarea nejustificata a multor unitati economice ,instaland un dezastru economic general.Acum avem un presedinte ,care merita toate aprecierile,serios ,bine intentionat dela care multi din politicieni au de invatat.Haide-ti sa-l lasam in pace presa bolnava sa se duca la doctor,avem nevoie de liniste si prosperitateSucces dle presedinte Iohannis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...