duminică, decembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalParlamentari de care nici n-ai auzit, titulari în Nationala de Fotbal

Parlamentari de care nici n-ai auzit, titulari în Nationala de Fotbal

-

 

În afară de câțiva dintre ei, cei prezenți pe panoul de prezentare cu poză, în echipament sportiv, nu s-au evidențiat cu nimic în cei aproape 4 ani de când sunt parlamentari. În schimb, sunt primii pe terenul de fotbal și la ședințele foto din Parlament când vine vorba de bătut mingea sau de shooting-uri în care să dea bine, potrivit Investigative Report

Parlamentarii români și-au pus pe pagina destinată echipei naționale de fotbal chiar și componența echipei, dar și felul în care vor fi așezați în teren. Cel mai cunoscut din echipa națională de fotbal a parlamentului este Daniel Suciu, vicepremier și ministrul al Dezvoltării.

Așa se face că, oficialii din Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, vor organiza, în perioada 27 – 30 iunie, ediţia din anul 2019 a Turneului Interparlamentar de Fotbal (www.cdep.ro/ifc2019).

La competiţie vor participa echipele parlamentelor din Italia, Georgia, Turcia, Serbia, Ucraina şi România. Echipele sunt formate din 14 jucători şi un membru al staff-ului tehnic. Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 27 iunie, ora 18.30 (sala ”I.G. Duca”, nivel P1), când va avea loc şi tragerea la sorţi a echipelor.
Meciurile se vor desfăşura pe stadioanele din Buftea şi Mogoşoaia.
Turneul Interparlamentar de Fotbal este o acţiune organizată anual de parlamentele naţionale din diferite ţări, fiind un eveniment care îşi propune să contribuie la dezvoltarea cooperării dintre instituţiile legislative şi la crearea de noi oportunităţi de cooperare bilaterală şi multilaterală.
Echipa de fotbal a Camerei Deputaţilor a participat la ediţiile anterioare ale turneului, fiind de trei ori vicecampioană, iar la turneul de anul trecut, organizat în Antalya de către Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia, a obţinut locul întâi.
În consecinţă, ediţia din anul 2019 a Turneului Interparlamentar de Fotbal are loc în România, iar echipele sunt aşteptate să sosească la Bucureşti în data de 27 iunie şi vor pleca în data de 1 iulie. Cheltuielile aferente organizării acestei acţiuni vor fi suportate din bugetul Camerei Deputaţilor. În afara activităţilor sportive, în programul acţiunii sunt incluse vizite ale Palatului Parlamentului şi Muzeului Satului.
De asemenea, Turneul va include în ultima zi şi un meci demonstrativ între Echipa artiştilor şi Echipa presei. Posturile de televiziune vor beneficia de drepturi de transmisiune în direct sau de înregistrare în regim de gratuitate, pe toata durata Turneului.

Cu ce se laudă parlamentarii

Echipele sunt compuse din 14 jucători și un membru al echipei tehnice. „Recomandarea organizatorilor și a Federației Române de Fotbal este ca memebru al echipei tehnice să fie un actual sau fost jucător al Naționalei de Fotbal din respectiva țară. Această persoană poate fi și antrenorul echipei. Doi dintre cei 14 jucători pot fi și membrii ai administrației centrale a Parlamentului, dar să aibă o vechime de cel puțin 4 ani. Cei doi membri nu pot fi prezenți pe teren în același timp”, se arată în anunțul regulilor.
Echipele sunt așteptate să ajungă în București pe 27 iunie și să aibă plecarea pe 30 iunie sau 1 iulie. Camera Deputaților a României a rezervat deja camere single premium la Phoenicia Grand hotel. Cazarea este plătită de organizatori. Dacă se vor dori camere duble în locul celor single, diferența de costuri va fi plătită de solicitant direct la hotel, la cazare, se mai arată în anunțul organizatorilor.
Participanții sunt rugați să specifice la cazare ce fel de cameră doresc: de fumători sau nefumători.

Programul Turneului Interparlamentar de Fotbal:

Joi, 27 iunie
18.30 – Deschiderea oficială a Turneului Interparlamentar de Fotbal
             – Prezentarea turneului, tragerea la sorţi a echipelor şi validarea grupelor
20.00 – Fotografie de familie
Vineri, 28 iunie
10.00 – Meciurile din grupe
16.00 – Meciurile din grupe
Sâmbătă, 29 iunie
10.00-12.00 – Meciuri
Duminică, 30 iunie
10.00 – Finala mică
12.10 – Meci demonstrativ – Echipa artiştilor vs. Echipa presei
13.00 – Finala mare
15.00 – Ceremonia de acordare a premiilor (diplome şi medalii)
15.30 – Conferinţă de presă

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Poliţişti condamnaţi pentru tortură

0
Nouă agenţi de poliție de la Secţia 16 din Capitală au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti, fiind găsiţi vinovaţi pentru că au sechestrat şi torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. CITEŞTE ŞI: A crescut de 7...